Salvatorii montani au avut zile de foc la începutul acestui an, potrivit datelor disponibile pe pagina de Facebook Salvamont România, până în această dimineață fiind înregistrate 291 de intervenții. Dintre acestea, mai bine de un sfert (26,46%), adică 77, au fost în județul Brașov.
Cea mai multă treabă au avut salvatorii montani din Poiana Brașov și Predeal, în cele două stațiuni fiind înregistrate, de la începutul acestui an, câte 36 de intervenții.
Salvatorii montani de la Bran au avut 4 intervenții, iar cei de la Zărnești (unde nu există pârtii de schi) au avut o singură misiune.
Fii primul care comentează