Primul deces cauzat de gripă, la Braşov!

Un bărbat de 77 de ani din Braşov a murit sâmbătă, din cauza gripei. Bărbatul avea şi alte boli cronice şi nu era vacindat. „Este vorba despre un vârstnic cu comorbidități, în vârstă de 77 de ani, nevaccinat. A avut gripă tip A confirmată, cu insuficiență respiratorie, cu septicemie, cu bronhopneumonie, deci infecție bacteriană asociată și pe un fond de diabet zaharat și hipertensiune, iar prezentarea lui a fost tardivă, a venit în a patra zi de boală, a treia, a patra zi de febră și atunci tratamentul e mai puțin eficient”, a  declarat dr. Ramona Ionescu, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase. Ea a adăugat că în prezent, în unitatea sa mai sunt două cazuri potențial severe, dar nu e nimeni de transferat în ATI.

Vârstnicul a decedat în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, după ce a fost resuscitat, a mai spus dr. Ionescu.

De altfel, Spitalul de Boli Infecţioase este plin în aceste zile, de pacienţii care se prezintă la Urgenţă cu viroză şi diferite tipuri de gripă. majoritatea vin la spital fără să treacă pe la medicul de familie, spun reprezentanţii unităţii medicale. 

Situaţia vine după ce vineri directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, Lavinia Buvnariu, declara că din punct de vedere al cazurilor de gripă „Braşovul merge spre mai bine“.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.