Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș. Turiștii, sfătuiți să meargă la Bâlea Lac doar cu telecabina

Foto: avalanseincarpati.ro

Riscul producerii de avalanșe în munții Făgărașului este mare, respectiv gradul 4 (pe o scala de la 1 la 5), anunță Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu. Același grad de risc se va menține și în zilele următoare. 

În aceste condiții, recomandarea pentru turiști este să nu facă ascensiuni pe traseele turistice superioare cabanelor din zona de nord a munților Făgărașului și de asemenea să evite practicarea sporturilor de iarnă în această zonă. 

„Solicitam turiștilor ca accesul la cabanele din zona turistică Bâlea Lac să se efectueze doar cu telecabina. În căldarea glaciară a  lacului Bâlea deplasările trebuie efectuate respectând toate condițiile impuse de perioada în care riscul de avalanșă rămâne ridicat. Turiștii care doresc să practice sporturi de iarnă în această zonă sunt rugati să solicite informații si să respecte recomandările patrulei Salvamont aflată în zonă și, de asemenea, să fie dotați cu echipamentul individual de salvare din avalanșă, respectiv sondă de avalanșă, lopata de zăpada, dispozitiv electronic de semnalizare/căutare în avalanșă“, recomandă Salvamont Sibiu. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.