Spitalul Județean Brașov, în programul pentru pacienții cu AVC. De la „nu se poate“, la „se rezolvă în câteva zile“

În ceasul a doisprezecelea, autorităţile braşovene s-au trezit şi au început demersurile pentru introducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov (SCJU) în Programul naţional de tratare a pacienţilor cu AVC, prin tromboliza intravenoasă. 



Deși au ratat „startul“, plecând de la ideea că „nu avem, nu se poate“, managerii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență au solicitat Consiliului Județean, la începutul săptămânii, să facă rapid demersurile pe lângă ministrul Sănătății, pentru înființarea unei linii permanente de gardă de Neurologie. Mânați de presiunea publică și profitând de prezența ministrului Sorina Pintea la Brașov, Consiliul Județean a pus pe masă subiectul și a obținut promisiunea că „rezolvarea este o chestiune de câteva zile“.

 „Braşovul a trimis o solicitare de aprobare a unei linii de gardă pe Neurologie, nu linie la domiciliu cum este acum. În momentul în care se va aproba aceasta linie de gardă, adica în câteva zile, vom face o modificarea prin Ordin de Ministru, iar Braşovul se va putea înscrie în program. Este o chestiune de câteva zile“, a precizat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Pentru a se înscrie în Programul care poate salva printr-o metodă simplă şi urgentă viaţa unui pacient cu accident vascular, un spital trebuie să dețină un serviciu de gardă de Neurologie în regim de premanenţă, un computer tomograf funcţional în regim de permanenţă şi un serviciu de gardă de radiologie în regim de permanenţă. Paradoxal,  acum Braşovul are toate aceste servicii, însă divizate în două unități medicale. Astfel, Spitalul Judeţean, care are computer tomograf, nu are gardă de neurologie, iar Spitalul  Neurologie, ce poate asigura garda, nu are computer tomograf. La presiunea publică, CJ Brașov a început demersurile de înființare a unei gărzi permanente de Neurologie la SCJU, toate celelalte condiții fiind îndeplinite.

Schimbare de strategie în două săptămâni: nu se transformă o gardă, ci se înființează alta

Dacă în urmă cu aproape două săptămâni, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Marius Leonte, spunea că intenţia este ca, după finalizarea lucrărilor de modernizare din corpul B al spitalului, să se înfiinţeze o linie permanentă de gardă de Neurologie prin transformarea unei gărzi de Interne, acum strategia s-a schimbat. În cel mai scurt timp, autorităţile braşovene vor să transforme garda la domiciliu de Neurologie, a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, într-una permanentă, la sediu. Acest lucru presupune suplimentarea numărului de linii de gardă aprobate încă din 2004, prin ordin al Ministrului Sănătăţii.
Linia de gardă de Neurologie va fi asigurată de cinci specialişti neurologi de la Spitalul Judeţean Brașov și va presupune suplimentarea fondului de salarii cu 40.000 de lei pe lună. 
În prezent, pacienții cu accidente vasculare cerebrale sunt tratați fie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în pavilionul Astra, fie la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie. Cazurile grave ajung la Spitalul Județean, unde există Unitate de Primiri Urgențe (UPU) și secție de Anestezie Terapie-Intensivă (ATI). După finalizarea lucrărilor la corpul B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, secția de Neurologie va fi amenajată la etajul V, unde vor fi cel puțin 25 de paturi, dintre care 10 pentru terapie acuți.


De ce este importantă intrarea în Programul național de tratare a pacienților cu AVC prin tromboliză intravenoasă

Tromboliza intravenoasă este o metodă terapeutică netraumatizantă, ce constă în injectarea intravenoasă a unei substanţe trombolitice care dizolvă cheagul de sânge ce blochează circulaţia, iar ţesutul cerebral parţial ischemiat nu se mai necrozează, astfel încât deficitul neurologic se poate remite complet. Condiţia esenţială este ca procedura să fie aplicată în primele 4-5 ore de la producerea atacului cerebral, în aşa-numita „fereastră terapeutică”.

Conform statisticilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, la UPU au ajuns în ultimele şase luni ale anului 2018, 241 de pacienţi cu accident vascular cerebral. În iulie 2018 s-au înregistrat 21 de cazuri, în august 34, în septembrie – 38, octombrie – 39, noiembrie – 44, iar în decembrie 65. 

1 Trackback / Pingback

  1. Presiunea publică a dat roade! Garda permanentă de Neurologie de la Spitalul Județean, aprobată de urgență, pentru intrarea în Programul național de AVC – Brașov Metropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.