Propunerea primarului Scripcaru: transport expres pe calea ferată și pe șosea, între Brașov, București și Constanța

Cum Brașovul nu este legat de sudul țării printr-o autostradă și nici nu are un aeroport, Axa BBC (Axa Brașov – București-Constața) și-a propus ca în perioada 2019 – 2020 să înființeze două linii rapide de transport care să lege cele trei localității.  Planul a fost anunțat ieri de   primarul Brașovului, George Scripcaru, odată cu alte obiective ale Axei BBC. 
Astfel, cele trei ar orașe  urma să fie legate cu ajutorul „trenului expres BBC”, care nu va avea stații intermediare. „Este un proiect gândit în primul rând pentru turişti şi pentru navetiști. Operator pe acest traseu ar urma să fie o companie privată, iar administraţiile locale din cele trei municipii să acorde compensaţii, prin Asociaţia de dezvoltare Intercomunitară pe care au format-o”, a explicat primarul Brașovului.
O altă linie expres va fi „autobuzul de Otopeni”. Mai exact, primăriile celor trei oraşe iau în calcul introducerea unor autobuze pe tutele Brașov – Aeroportul Otopeni şi Constanța – Aeroportul Otopeni. „Până când vom avea propriul aeroport la Ghimbav, ne-am gândit că este utilă introducerea unei linii de autobuz spre Otopeni“, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.