Brașovenii care achita impozitele locale până la 1 aprilie beneficiază de o reducere

Brașovenii pot achita taxele și impozitele locale până la data de 1 aprilie, beneficiind de bonificația de 5% acordată de Municipalitate. 



 

Această reducere acordată la impozitul pe locuință, teren și mașină este valabilă în fiecare an, pentru cei care achită integral dările până la finalul primului trimestru din an. Având în vedere că în acest an, 31 martie pică într-o zi de duminică, termenul a fost prelungit cu o zi, până luni 1 aprilie. Tot până la 1 aprilie trebuie achitată și taxa anuală pe parcarea de reședință, pentru cei care și-au închiriat un astfel de loc în fața blocului. 

Potrivit datelor Direcției Fiscale Brașov, până la această dată, 65,6% dintre contribuabilii brașoveni și-au plătit impozitele și taxele locale. În bugetul Direcției au intrat 62,857 milioane lei.
137.305 persoane fizice au achitate taxe și impozite în cuantum de 31 de milioane de lei, iar 4.120 de firme, aua achitat, la rândul lor, 31,79 milioane de lei. 



 

Reamintim că brașovenii își pot plăti taxele și impozitele locale integral până la 1 aprilie beneficiind de o bonificație de 5% sau în două tranșe, prima până la 1 aprilie, iar cea de a doua până la 30 septembrie. În cazul în care contribuabilii nu respectă aceste termene, vor fi aplicate penalități de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună de întârziere. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.