Pentru al unsprezecelea an consecutiv, Brașovul a stins lumina în Earth Hour (Ora Pâmântului), iar în Piața Sfatului s-au desfășurat diverse evenimente, locul fiind mult mai animat decât în anii trecuți.
Mai exact, între orele 20.30 și 21.30, iluminatul public din centrul istoric literele de pe Tâmpa a fost stinse. Totuși, a fost o mică „scăpare”, pe Tâmpa rămânând aprinse becurile de la stâlpii de iluminat de pe aleea care face legătura între Panoramic și vârf. Pe de altă parte, chiar dacă mesajul campaniei este „stingeți măcar un bec”, restaurantele și căruța din Piața Sfatului au rămas scăldate în lumină. De altfel, pentru restaurantele din centrul istoric și proprietarii căruțelor a devenit o „tradiție” să boicoteze evenimentul, iar de la an la an numărul fațadelor iluminate strident devine tot mai mare.
La Ora Pământului din Piața Sfatului au participat peste 100 de persoane, care au putut asista la un show de lumini al brașovenilor de la Hypnosis, scurte concerte și demonstrații de dans.
De asemenea, profitând de vremea frumoasă, brașovenii din mișcarea Brașovul Pedalează au făcut o tură cu bicicletele pe străzile din Centrul istoric, punctul final al plimbării fiind Piața Sfatului.
Fii primul care comentează