Ramai la curent!

Cotidian

Încă o amânare în Dosarul Skoda, în care primarul Brașovului e acuzat de abuz în serviciu. Verdictul, peste două săptămâni

Publicat

in

Tribunalul Brașov a amânat peronunțarea în „Dosarul Skoda“, în care primarul Brașovului, George Scripcaru este acuzat de abuz în serviciu. Termenul a fost stabilit pentru azi, la ora 8.30, însă judecătorii au nevoie de mai mult timp, pentru a analiza probele din dosar. 



 

Magistrații ar fi trebuit să dea sentința pe 27 februarie, dar au decis să amâne pronunțarea pentru 13 martie, iar azi s-a dispus o nouă amânare, până la data de 27 martie. Tribunalul Braşov este instanţa de fond, astfel că, indiferent de soluţie, se va putea formula apel.

Dosarul în care primarul Braşovului, George Scripcaru, este judecat pentru pentru abuz în serviciu şi participaţie improprie la abuz în serviciu într-un a fost deschis în septembrie 2016 și vizează achiziţionarea unor autoturisme de către o societate aflată în subordinea administraţiei locale. Conform anchetatorilor, Scripcaru este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, precum şi pentru participaţie improprie la abuz în serviciu, potrivit unui comunicat al DNA. În același dosar este cercetat și fostul director al RAT Brașov, Cristian Radu.



 

„În perioada 2007 – 2015, inculpatul Scripcaru George (…) şi-a exercitat influenţa reală asupra directorului general al unei societăţi din subordinea Primăriei Braşov şi l-a determinat să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să achiziţioneze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziţia Primăriei Braşov, semnîndu-se în acest sens mai multe contracte şi acte adiţionale. Scopurile urmărite de edil au fost obţinerea unor foloase necuvenite pentru sine, constînd în folosinţa exclusivă a maşinilor respective, dar şi neplata costurilor pentru întreţinerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii şi reparaţii)“, au precizat procurorii DNA. 

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending