4 asociații și fundații de servicii sociale din Brașov vor fi subvenționate de la bugeul local în 2019

 
Patru asociaţii şi fundaţii din municipiul Braşov vor beneficia, în acest an, de subvenţii de la bugetul local, pentru unele categorii de servicii sociale pe care le acordă braşovenilor. Conform proiectului de hotărâre care va fi supus aprobării Consiliului Local, pentru cele patru asociaţii şi fundaţii va fi acordată suma totală de 200.640 lei, începând cu luna aprilie.



 

Asociațiile și fundațiile care primesc subvenții de la bugetul local sunt următoarele:

  • Asociaţia Rază de Speranţă în Intervenţia şi Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist – Centrul de Zi „Rază de Speranţă“, pentru servicii oferite copiilor cu tulburări din spectrul autist, în vederea dezvoltării deprinderilor de viaţă independentă, prin terapii de recuperare –  115.500 de lei (număr mediu de 55 de beneficiari);
  • Asociaţia „Copiii de Cristal“ – Centrul de recuperare prin terapie specializată, pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, sindrom Down sau ADHD – 37.800 de lei (număr mediu lunar de 18 beneficiari); 
  • Asociaţia de Servicii Sociale SCUT – Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități – 31.500 de lei (număr mediu lunar de 15 beneficiari);
  • Fundaţia Creştină Diakonia, filiala Braşov – Departamentul de îngrijiri la domiciliu – 15.840 de lei (număr mediu 11 beneficiari lunar)


Subvenţii exclusiv pentru serviciile sociale acordate beneficiarilor din Braşov

Acest sprijin funanciar pentru ONG-uri este alocat în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998, care prevede că se pot aproba de la bugetul local subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, ce acordă servicii de asistenţă socială unor persoane dintr-un singur judeţ. Conform legii, subvenţiile acordate vor fi utilizate în exclusivitate pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care, potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea. Nivelul mediu lunar al subvenţiilor de la bugetul de
stat pentru o persoană asistată este de 175 lei/persoană, pentru centrul de zi, şi de 120 lei/persoană, pentru îngrijiri la domiciliu.
 


 
 
Subvenţiile se acordă în completarea resurselor financiare destinate de către asociaţie sau fundaţie pentru a fi cheltuite în scopul acordării serviciilor de asistenţă socială. În cazul de faţă, subvenţia acordată lunar Asociaţiei „Copii de Cristal“ şi Asociaţiei „Rază de Speranţă“ se va diminua cu valoarea utilităţilor aferentă spaţiilor deţinute de acestea în cadrul Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale Braşov, deţinut de Municipalitate, pentru perioada 1 ianuarie -20 aprilie 2019, durata de valabilitat parteneriatelor încheiate în cadrul proiectulu

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.