Brașovenii din Cartierul Florilor mai au de așteptat până să primească căldură. Rețeaua electrică a întârziat lucrările

Avaria la rețeaua de transport de pe strada Brândușelor, care a lăsat fără căldură și apă caldă 900 de apartamente nu a fost rezolvată în timpul estimat. Mai exact, 762 de apartamente dintre cele 900 ar fi trebuit să primească agent termic de aseară, iar în celelalte 138 de apartamente căldura ar fi trebuit să ajungă azi. Estimarea conducerii Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT) a fost dată peste cap de rețeaua electrică. 



 

„Au apărut nişte probleme pe care nu le-am luat în calcul. Printre altele, reţeaua de alimentare cu energie electrică care deserveşte căminul unde a apărut avaria avea o problemă, astfel că noi a trebuit să obţinem energia electrică de la generatoare pentru a suda conductele. În aceste condiţii, intervenţia s-a prelungit”, a explicat directorul SPLT Brașov, Mircea Marin. 

Marin a anunţat că cele 762 de apartamente vor primi agent termic abia astăzi. În ceea ce priveşte celelalte 138 de apartamente, reprezentantul serviciului a precizat că vor fi realimentate în acest weekend, cel mai târziu duminică dimineaţa. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.