Brașovul, centrul învățământului dual din România. Și Electrica Transilvania Sud va susține o clasă profesională la Colegiul Tehnic “Mircea Cristea“, din anul școlar 2019-2020

Parteneriatul dintre Primăria Brașov și Societatea de Distribuție Electrica Transilvania Sud pentru înființarea claselor de învățământ dual de la Colegiul Mircea Cristea va fi semnat joi, de către primarul George Scripcaru și reprezentanții companiei private. 



 

În baza acestul parteneriat, în anul școlar 2019 – 2020 va apărea prima clasă de învățământ dual la Colegiul Tehnic „Mircea Cristea“. 

„Mă bucur că sunt unități de învățământ în Brașov care au înțeles că obiectivul lor trebuie să fie pregătirea elevilor pentru cerințele pieței muncii, astfel încât să le ofere acestor copii un viitor în acest oraș. Conducerea Colegiului Mircea Cristea a reușit ca, în două luni, să convingă două companii importante să susțină financiar pregătirea acestor elevi. Într-o primă etapă, Electrica va susține, ca și cei de la ENGIE, înființarea unei clase cu 28 de elevi pentru calificarea electrician exploatare joasă tensiune, ceea ce înseamnă că vom avea două clase în sistem dual încă din următorul an școlar, la acest colegiu  Îi asigur pe cei de la compania de distribuție energie electrică de susținerea mea pentru implicarea lor în dezvoltarea acestui sistem de învățământ profesional. Înfiinţarea şcolilor profesionale în sistem dual este un proiect necesar pentru dezvoltarea economică a oraşului nostru, pentru că o resursă umană bine pregătită profesional creşte atractivitatea unei zone din punctul de vedere al investitorilor. În același timp, cum am spus-o de mai multe ori, este un proiect de suflet pentru mine, în care cred foarte mult”, a declarat primarul George Scripcaru. 

Oferta educațională a Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud  SA:

  • Bursă lunară de stat  =  200 ron/lună

SDEE Transilvania Sud S.A. va asigura:

  • Bursă lunară asigurată de companie = 500 ron/lună,
  • Bursă lunară de merit asigurată de companie (în functie de medie) = 200 ron/lună,
  • Condiții excelente de pregătire practică,
  • Examinări de medicină muncii și analize medicale obligatorii,
  • Asigurarea unei mese/zi la locul de practică,
  • Echipament de protecție;
  • Obținerea calificării pentru meseria de electrician exploatare joasă tensiune
  • Angajare după absolvirea studiilor



 

În luna martie, un protocol asemănător a fost semnat cu ENGIE România, care va susține financiar, tot la Colegiul Tehnic „Mircea Cristea“, o clasă de 28 de elevi, având specialitatea instalații tehnico-sanitare și de gaze.

În Brașov există deja Scoala Profesională Germană Kronstadt, prima din România care are integral cu clase de învățământ dual. Alte clase de învățământ dual există și la Colegiul „Remus Răduleț“. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.