Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Orga Bisericii Negre împlinește 180 de ani. Este cea mai mare orgă din Sud-Estul Europei

Publicat

in

Orga principală de la Biserica Neagră împlinește azi 180 de ani de când a fost construită de meșterul prusac C.A Buchholz din Berlin. Reprezentanții Bisericii sărbătoresc această aniversare pe 17 aprilie, însă printr-un concert susținut de la ra 18.00, la Aula Universității Transilvania, unde există o orgă digital, ce a primit de curând sonoritățile orgii Buchholz, printr-un sample set. Deocamdată, temperaturile din Biserica Neagră, care nu depășesc 10 grade în această perioadă a anului, nu permit utilizarea orgii ordiginale.

Orga mare a Bisericii Negre a fost construită în 1839, având 4.000 de tuburi de rezonanţă care nu au fost schimbate niciodată. Orga este construită din lemn de răşinoase special tratat şi din stejar, clapele sunt din fildeş şi abanos, iar ornamentele, din lemn de tei. Ultima intervenție de curățare a acestei orgi a avut loc în perioada 1998 – 2001.
În 2018, organistul Bisericii Negre, Steffen Schlandt anunța că în acest an, orga va intra într-un amplu proced de curățare, întrucât a avut de suferit în ultima perioadă, din cauza umezelii excesive – provenite atât de la ploaie, cât și de la numărul mare de turișți. Combinată cu praful, umezeala a format o mâzgă ce s-a depus pe orgă și îi afectează starea, a explicat organistul Bisericii Negre.

„Este o lucrare estimată la câteva mii de euro,  care va dura destul de mult timp. Se poate lucra numai în sezonul cald şi doar pe segmente de tuburi, pentru ca instrumentul să rămână funcţional”, explica anul trecut, Steffen Schlandt.



 

Biserica Neagră mai are trei orgi, aduse în diferite stadii de degradare de la biserici evanghelice din județul Brașov și din județul Sibiu. Acestea au fost însă restaurate în ultimii ani, la atelierul de la Hărman, astfel că nu au încă probleme foarte mari legate de umezeală.

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending