Povestea unui veteran brașovean de 100 de ani: „Am scăpat ultimul din «cercul de la Stalingrad». Mie îmi pare rău că restul nu au putut să scape”

În fiecare zi, România pierde adevărate tezaure umane. Este vorba de veteranii de război,  de care ne amintim o dată pe an, în Ziua Națională a Veteranilor de Război.

În mod tradițional aceasta este  în 29 aprilie, așa cum a fost stabilit în anul 1902, printr-un decret regal, emis de Carol I. Anul acesta a fost excepție: Ziua  Națională a Veteranilor de Război a fost marcată în 24 aprilie, pentru că în 29 aprilie este a doua zi de Paște.

Veteranii de război au trăit și scris istoria, dar sunt tot mai puțini. În județul Brașov, în anul 2002 erau 5.180. Acum mai sunt 140. Unii dintre ei au norocul de a a fi scăpat cu viață de pe fronturile din stepele Rusiei, unde soldații contau numai pentru asigurarea superiorității numerice. Poate că cel mai elocvent exemplu în acest sens este Bătălia Stalingradului (15 noiembrie 1942-7 ianuarie 1943), una dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria omenirii. Atunci, Armata Română lupta alături de cea a Germaniei în campania din Rusia, iar obiectivu stabilit pentru anul 1942 era cucerirea Stalingradului (acum Volgograd).

Însă, Armata Roșie a început o contraofensivă puternică și reușit să „închidă un cerc” în care au fost prinși soldații germani, italieni și maghiari, în condițiile în care Hitler a refuzat orice retragere. 

„Aş fi fost bucuros să îmi spună cineva că scap de acolo şi mai trăiesc o lună”

Pe lista celor au scăpat cu viață din Bătălia Stalingradului a fost și căpitanul Aurel Deteşan, din Brașov, care anul acesta împlinește 100 de ani. El a participat miercuri, în Piața Unirii, la manifestările dedicate Zilei Naționale a Veteranilor de Război și a povestit cum a reușit să iasă din „cercul de la Stalingrad”.

„Am început la Cotul Donului şi am terminat la Stalingrad, «în cerc» (încercuirea armatelor române şi germane –n.n). M-au încercuit şi de acolo am scăpat cu viaţă. A fost o perioadă în care, timp de 40 de zile nu m-am spălat, nu am schimbat lenjeria de pe mine, aproape că nu am văzut nici apă. Era nişte zăpadă din care mai luam şi mai lingeam. Au fost cele mai grele momente. Aş fi fost bucuros să îmi spună cineva că scap de acolo şi mai trăiesc o lună, iar mama să îmi facă o mâncare care îmi place mie și apoi puteam să mor… ”, și-a amintit veteranul brașovean.

Totuși, el consideră că în „infernul alb” de la Stalingrad a fost un „privilegiat”: „Eu am fost în Divizia 1 Artilerie-Moto. Era  singura divizie blindată pe care o avea România în vremea aceea. Am avut un avantaj, că eram cu maşina. Eram artilerist. Noi aveam maşini. Nu eram ca infanteriştii… vai de capul lor, săracii!. Ne era milă de ei”.

 „Ştiţi cum am scăpat?”

„Am scăpat ultimul din cerc. Mie îmi pare rău că restul nu au putut să scape. Ştiţi cum am scăpat? Era un medic neamţ care m-a consultat. Eram într-un spital de campanie. Am vorbit în germană. A mai trecut pe la câteva persoane. Eu l-am întrebat: «mă puteţi ajuta cu ceva, domnule maior?». El mi-a spus: «Da, pleci cu primul avion». Apoi, alt avion nu a mai venit. Era în 10 ianuarie. În 10 ianuarie, la ora 8.00 s-a început mai tare (au fost intensificate operaţiunile Armatei Roşii – n.n.) şi nu se putea face nimic”, a mai povestit Deteşan Aurel.

Documentele de epocă apreciază că efectivele totale ale armatei române în zona Stalingradului se ridicau la aproape 254.000 de militari de toate categoriile şi armele, iar pierderile s-au cifrat la 158.854 de militari (morţi, răniţi şi dispăruţi).