Ramai la curent!

Politica

USR Brașov se opune parcării de sub Parcul „Titulescu“ și aduce în dezbatere publică două posibile soluții pentru parcări în centrul Brașovului

Publicat

in

USR Braşov aduce în dezbatere publică două posibile soluţii pentru problema locurilor de parcare în zona centrală a oraşului, soluţii care, în opinia deputatului Tudor Benga, nu ar afecta Parcul Central, ci dimpotrivă, l-ar extinde, spre deosebire de proiectul parcării subterane, propus de Primăria Braşov. După ce au lansat o petiţie online pentru salvarea parcului, ce a adunat deja peste 4000 de semnături, membrii USR Braşov cer din nou un concurs de soluţii pentru crearea de locuri de parcare în centrul oraşului.
 


 
 
Deputatul Tudor Benga (USR) cere din nou un concurs de soluţii pentru crearea de parcări noi în zona centrală a oraşului, anunţând că se va opune proiectului parcării subterane de la parcul central.
 
„Aşa cum am spus în urmă cu mai bine de o lună, când a reapărut pe tapet problema parcării de sub Parcul Central, ideea de a săpa parcul mi se pare absolut aiuritoare. Personal, mă voi opune acestui demers. Pentru a vedea impactul unui astfel de proiect, orice braşovean ar trebui să meargă  la Craiova, unde Parcul Teatrului a fost distrus, iar acum există numai betoane şi o parcare dedesubt. Înţelegem nevoia identificării unor spaţii de parcare în zona centrală,
înţelegem nevoia micilor antreprenori care au afaceri în Centrul istoric de a avea acces la locuri de parcare. Însă, ideea de a săpa parcul şi a distruge cea mai veche zonă de verdeaţă organizată din acest oraş este halucinantă, în contextul în care suntem printre oraşele cu foarte puţin spaţiu verde şi, în plus, discutăm de toată această procedură de infringement legată de mediu. USR a identificat deja cel puţin două soluţii mai bune, de aceea spunem că nu trebuie să săpăm direct sub parc. Trebuie să existe neapărat un concurs de soluţii”, a declarat Benga.


 
De asemenea, proiectul parcării de sub Parcul Central ar trebui regândit, întrucât ar putea ridica şi unele probleme de ordin juridic, după cum spun reprezentanţii USR. 
 
„Hotărârea de Consiliu Local care stă la baza acestui proiect a fost aprobată încă din anul 2007 şi nu mai este de actualitate, pentru că, de la momentul adoptării  acestei hotărâri, au apărut o serie de modificări. Atunci nu se vorbea de 3.000 de locuri de parcare, câte are acum în plan Primăria Braşov să amenajeze. Consiliul Local Braşov va trebui să reanalizeze acest proiect”,  a argumentat Naomi Reniuţ-Ursoiu, vicepreşedinte USR Braşov.
 
 
Gabriel Munteanu, coordonator de proiecte în cadrul USR Braşov, a documentat situaţia şi a identificat două soluţii care ar putea rezolva problema locurilor de parcare în centrul oraşului, fără ca Parcul Central să fie afectat, respectiv implementarea şi extinderea modelului „Park & Ride” şi construirea unei parcări subterane sub bulevardul Eroilor, odată cu trecerea în subteran a traficului rutier de pe acest bulevard.
 
„Sistemul Park & Ride ar reprezenta o soluţie eficientă pentru turişti şi pentru orice alte categorii de persoane care vin cu maşina din afara oraşului.  Parcările de mare capacitate ar trebui construite la intrările în oraş, în zone precum Stadionul Municipal, zona pasajului de pe Bulevardul Griviţei, Rulmentul, Triaj sau ieşirea din Braşov spre Bucureşti, poate chiar la Dârste. Aici, parcarea ar trebui să fie taxată cu tarife cât mai mici, poate chiar gratuită, iar şoferii care şi-ar lăsa maşinile aici ar folosi transportul în comun. În acest sens, operatorul local de transport ar trebui să crească frecvenţa curselor şi să introducă chiar şi cursele de noapte. De asemenea, pot fi amenajate parcări în zonele intens circulate din centrul Braşovului (în Centrul Civic, la Livada Poştei), dar acestea ar trebui să aplice un
tarif mai mare“, a explicat Gabriel Munteanu.
 

De menţionat este faptul că în Braşov a fost lansat luna trecută, modelul Park&Ride, fiind amenajate parcări în zona terminalelor RATBV de la Poienelor, Saturn şi Rulmentul. Şoferii care vin din afara municipiului şi îşi lasă maşinile aici, pot parca gratuit, dacă au un abonament de transport pe RATBV.
 
Cea de-a doua soluţie identificată de USR presupune trecerea în subteran a traficului rutier de pe bulevardul Eroilor şi amenajarea a două  parcări subterane, sub bulevardul Eroilor şi sub Livada Poştei.
 
„Parcarea ar urma să ocupe spaţiul de sub zona formată din parcarea supraterană existentă în acest moment, pietonal şi o bandă de trafic rutier. La suprafaţă, ar urma să se amenajeze pistă pentru biciclişti, zonă pietonală şi o bandă pentru transportul în comun. O altă parcare subterană s-ar mai putea amenaja în Livada Poştei, care ar putea fi extinsă sub actuala parcare din faţa hotelului Aro, această zonă putând fi şi ea transformată în spaţiu pietonal la suprafaţă. Cele două parcări ar putea fi construite pe mai multe niveluri, iar la fiecare nivel s-ar putea amenaja câte 350 de locuri de parcare“, a încheiat Gabriel Munteanu.

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Parlamentarii de Brașov, aproape absenți în amendarea Legii bugetului de stat. Au fost puține solicitări de bani pentru județul nostru

Publicat

in

An de an, Legea bugetului de stat stârnește pasiuni și discuții, care uneori, depășesc solemnitatea ce ar trebui să caracterizeze discursul parlamentar. Fiecare ales încearcă să iasă în evidență, fie criticând, fie propunând alocarea unor sume pentru diferite măsuri sau investiții. De asemenea, dezbaterea bugetului este și pretextul pentru centralizarea investițiilor dorite de comunitățile locale, dar pentru care nu au fost găsite surse de finanțare.

Anul acesta, însă, cel puțin în ceea-i privește pe parlamentarii de Brașov, implicarea a fost destul de redusă. Aleșii din partidele aflate în arcul guvernamental nu au depus amendamente prin care să propună alocarea unor bani pentru comunități, cel mai probabil, pentru a nu afecta „calculele fragile” făcute de Guvern.

Singurii care și-au „încercat norocul” au fost parlamentarii din grupurile AUR din cele două camere ale Parlamentului. Ei au cerut, printre altele, 500.000 mii lei pentru proiectarea Autostrăzii A3 Ploiești- Braşov, 800.000 mii lei pentru finalizarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău, 7.000.000 mii lei pentru finalizarea obiectivelor aflate în prezent în execuție (pe lista lor fiind și Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj — Oradea; Autostrada Sibiu — Făgăraş), 800.000 de lei pentru documentațiile aferente Autostrăzii Făgăraș – Brașov.

De asemenea, parlamentarii aceluiași partid au cerut câte 500.000 de lei pentru Muzeul Județean de Istorie Brașov și Muzeul de Artă Brașov (pentru conservarea patrimoniului și lucrări la spațiile muzeale), dar și 500.000 de lei pentru achiziționarea unor ambulanțe.

Toate aceste solicitări au fost respinse. Însă, așa cum au făcut și în trecut parlamentarii din PNL, PSD sau USR, cei de la AUR vor folosi aceste amendamente pentru a „bifa” măcar la capitolul imagine în fața alegătorilor.

Citește mai departe

Politica

Augustin Hagiu: Legea privind recunoașterea resorturilor turistice, adoptată cu largă majoritate în Camera Deputaților

Publicat

in

Deputatul Augustin-Florin Hagiu anunță adoptarea, cu o largă majoritate, a legii care
introduce oficial în legislația din România noțiunea de „resort turistic”. Proiectul inițiat de
Hagiu în 2025, la început de mandat, a fost votat în Camera Deputaților cu 285 de
voturi „pentru” și 0 voturi „împotrivă”, după ce a obținut toate avizele necesare, inclusiv
din partea Consiliul Concurenței, Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ.
Legea urmează să fie promulgată de Președintele României.

„Este un vot care arată foarte clar că turismul nu are culoare politică. Este un domeniu în care putem construi împreună, dincolo de diferențele politice, pentru a valorifica un potențial economic uriaș al României. Le mulțumesc tuturor colegilor parlamentari care au susținut acest demers”, a declarat Augustin-Florin Hagiu.

Noua lege creează un cadru juridic clar pentru dezvoltarea resorturilor turistice – acele
structuri integrate care oferă servicii complete, de la cazare și restaurante, până la
agrement și wellness. Recunoașterea oficială a acestor structuri permite României să
intre competitiv pe piețele externe cu pachete turistice integrate, la standarde
internaționale, ceea ce poate crește semnificativ atractivitatea țării pentru turiștii străini.

„Până acum, România nu avea o definiție clară pentru resorturi turistice, deși aceste concepte există și funcționează în toată lumea. Prin această lege, facem un pas esențial pentru a putea vinde servicii turistice integrate pe piețele externe și pentru a
atrage turiști care cheltuiesc mai mult și rămân mai mult timp în România”, a subliniat inițiatorul.

Potrivit datelor oficiale ale Institutul Național de Statistică, în anul 2024 aproximativ 2,17
milioane de turiști străini au fost cazați în România, generând cheltuieli totale de circa
1,3 miliarde de euro. Cheltuiala medie este de aproximativ 600 de euro per turist, cele
mai mari sume fiind direcționate către cazare, alimentație, transport și activități turistice.

„Dacă România va reuși, prin dezvoltarea resorturilor turistice reglementate, să atragă anual cel puțin 300.000 de turiști străini în astfel de structuri, vorbim de un impact economic estimat la aproximativ 300 de milioane de euro. Este o oportunitate reală de a echilibra balanța comercială pe zona de servicii turistice și de a genera dezvoltare economică în comunitățile locale”, a precizat Augustin-Florin Hagiu.

Citește mai departe

Politica

UDMR Brașov și-a ales un nou lider

Publicat

in

Organizația județeană Brașov a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) are un nou lider. În cadrul Adunării Generale a Delegaților, desfășurată recent, Varga Nándor a fost ales președinte al organizației pentru următorul mandat.

La funcția de conducere au candidat Varga Nándor și Toró Tamás, după ce Győrfi Tünde-Róza s-a retras din competiție înainte de vot. Din totalul de 216 voturi valabil exprimate, Varga Nándor a obținut 151, ceea ce reprezintă aproximativ 71%, în timp ce contracandidatul său, Toró Tamás, a primit 60 de voturi.

Noul președinte va avea ca principale obiective în perioada următoare consolidarea comunităților maghiare din județul Brașov, revitalizarea organizațiilor locale ale UDMR și întărirea reprezentării politice a maghiarilor la nivel județean.

În cadrul aceleiași adunări, delegații au decis și asupra componenței celorlalte structuri de conducere ale organizației județene. Rezultatele complete ale acestor alegeri interne urmează să fie comunicate de organizație, au anunțat reprezentanții UDMR Brașov.

Citește mai departe

Trending