„Brașovul se sufocă“. Dezbatere pe tema calității aerului la Brașov, duminică la Sala Operei

USR Brașov, în parteneriat cu Asociația România Civică, organizează o conferință pe tema calității aerului din Brașov și în special pe problema poluării cu particule și pe cea a mirosului. Dezbaterea publică va avea loc la Sala Operei (str. Bisericii Române nr. 51), duminică, 19 mai, de la ora, 18.00. 



 

La eveniment numit „Brașovul se sufocă“ vor participa reprezentanți importanți ai unor organizații civice care au obținut numeroase succese în activitatea lor de protejare a calității aerului, reprezentanți ai societății civile, precum și demnitari publici.

Printre invitați se vor număra:

  • Alexandru Florin Segărceanu, din partea Asociației pentru Natură și Protecția Mediului din Chiajna, care se confruntă cu problema gropii de gunoi de la Rudeni
  • Ciprian Stuparu, din partea Asociaţiei Eco Natura Comunităţii Băicoi, care are, la rândul ei, o luptă mai veche cu o groapă de gunoi din zonă
  • Mihai Stoica, din partea Asociației 2Celsius din București, organizație ce are ca preocupare principală calitatea aerului din România, dar și la nivel European
  • senatorul Allen Coliban (USR Braşov), membru în Comisia pentru Mediu din Senat
  • deputatul Cornel Zainea (USR Ilfov), membru în Comisia pentru Mediu a Camerei Deputaţilor

 

Allen Coliban, senator USR Braşov: „Invitaţii nostri pot să transfere catre comunitatea braşoveană experienţa acumulată în luptele lor împotriva poluării, pentru că iată că şi noi avem de dus o luptă de durată, din pacate, cu cei care ne poluează aerul şi care ne afectează şi din punct de vedere olfactiv.
Îi așteptăm la conferință pe toți brașovenii preocupați de aceste probleme, ca să discutam pe larg despre calitatea aerului din Braşov şi să învăţăm împreună ce trebuie să facem pentru a avea un aer mai curat.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.