Doi angajați ai RATBV S.A. au fost victimele unui incident produs zilele trecute, respectiv pe 14 mai, într-una dintre autobazele societății. Incident s-a soldat cu rănirea celor doi salariați.
În jurul orelor 14.30, un bărbat necunoscut, conducător al unui autoturism a pătruns fără drept în incinta autobazei situate pe Strada Hărmanului nr. 49, a coborât din mașină și s-a îndreptat spre un șofer de autobuz care își terminase programul de circulație și l-a lovit cu capul în zona feței. Angajatul RATBV a căzut la pământ, fiind necesar să primească îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD chemat la fața locului.
Ulterior, respectivul conducător al autoturismului s-a îndreptat cu mașina sa spre poarta de ieșire din societate, în acest moment lovind un revizor al RATBV SA, aflat tot în timpul serviciului. Mai târziu, și acest angajat al societății a solicitat îngrijiri medicale.
“Conducerea RATBV S.A. își exprimă îngrijorarea față de faptul că unele incidente din trafic ajung să escaladeze până la nivelul producerii unor agresiuni și își exprimă speranța că instituțiile abilitate vor lămuri toate împrejurările în care s-a produs acest caz și se vor lua măsurile legale care se impun. De asemenea, conducerea RATBV S.A. își exprimă totala disponibilitate de colaborare cu toate instituțiile, în vederea prevenirii apariției unor incidente similare”, se arată intr-um comunicat de presă al operatorului se transport public.
Fii primul care comentează