FOTO. Europarlamentarul Siegfried Mureșan a semnat la Brașov pentru „O gară ca afară“

 
Europarlamentarul Siegfried Mureşan a semnat pentru a susţine demersul colegilor săi din PNL Braşov, de a cere Ministerului Transporturilor să treacă administrarea Gării de la CFR, la Primăria Braşov. Aflat la începutul săptămânii la Braşov, Siegfried Mureşan a făcut o vizită la gară, alături de preşedintele Organizaţiei municipale PNL Braşov, Adrian Oprică şi a semnat petiţia lansată în urmă cu o lună de PNL Braşov. 
 
„Faptul că un om ca Siegfried Mureşan, care a văzut în viaţa lui o mulţime de gări europene, îşi doreşte o astfel de garp şi la Braşov şi ni s-a alăturat în campania de strangere de semnaturi, nu face altceva decât să reconfirme faptul că gara Braşov este la polul opus a tot ceea ce înseamna oralul nostru ca imagine şi trebuie să facem totul pentru a reuşi să avem cadrul legal de a-i da faţa pe care o merită”, a spus președintele organizației municipale PNL Brașov, Adrian Oprică
 


 
 
„Semnez acum, în faţa Gării din Braşov, pentru trecerea ei în adiministare, de la Ministerul Transporturilor către Primărie, singura instituţie care poate da altă faţă acestei porţi de intrare într-un oraş atât de frumos cum e Braşovul. Soţia mea este din Braşov, eu vin des în Braşov, atât cu masina cât si cu trenul, şi nu îmi place deloc ce vad când cobor  din tren în această  gară”, a declarat Siegfried Mureşan.
 
„Gara face notă discordantă cu restul oraşului“
 
Prezent la Braşov, europarlamentarul Siegfried Mureşan a declarat că, în prezent, gara face notă discordantă cu tot ce înseamna Braşovul. „Vedem aici, la Braşov, multe lucruri aşa cum trebuie. Drumurile sunt bune, multe servicii care sunt  în subordinarea Primăriei sau a Consiliului Judeţean merg bine în Brasov. Oraşul este frumos, are viaţă culturală şi foarte mulţi turişti, iar zona pietonală din centru poate sta cu mândrie în orice capitală europeană. Transportul în comun este modern, Primăria şi Consiliul Judetean sunt capabile să absoarbă fonduri europene pentru a dezvolta oraşul. Singura pată de ruşine a Braşovului e gara, care este în subordinea Ministerului Transporturilor, iar acesta se încapaţânează să nu o cedeze către Primărie, singura care vrea şi poate să o dezvolte, să puna galerii comerciale moderne, să monteze lifturi, scări rulante, să facă sali de aşteptare moderne, climatizare şi multe altele”, a punctat Sigfried Mureşan.
 



 

Europarlamentarul are încredere în demersul susţinut deja de 12.000 de braşoveni

Europarlamentarul spune că are încredere în campania de strângere de semnături căreia i s-a alăturat. Campania, lansată în urmă cu o lună de consilierul local Adrian Oprică a adus 12.000 de semnături la corturile montate în mai multe zone ale oraşului, înainte de începerea campaniei electorale. „Suntem în secolul 21, gara arată ca una de secol  19 şi dacă mai lăsăm să treacă un an-doi, chiar o ajungă ca o gară de secol 19, iar Braşovul nu merită aşa ceva. Sper ca demersul colegilor din PNL, care alături de Adrian Oprică strâng în continuare semnături de la braşoveni şi turişti, sa dea roade cât mai curând, iar gară să ajunga să fie administrată de Primăria Braşov“, a încheiat  europarlamentarul Siegfried Mureşan.

 
.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.