Ramai la curent!

Cotidian

Restricții de trafic în Brașov și Săcele, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare

Publicat

in

În cadrul Contractului de Lucrări nr. 9F, cu titlul Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare în Brașov și Săcele sunt programate lucrări pentru cele două localități, care vor afecta traficul și vor produce zgomot.

Astfel, în municipiul Săcele este introdusă rețea de canalizare pe strada George Moroianu, pe porțiunea cuprinsă între intersecția cu strada Viitorului și intersecția cu Aleea Episcop Popeea. Accesul auto pe acest segment de stradă va fi blocat, pe ambele sensuri de circulație, cu excepția mijloacelor de transport în comun. „Estimăm că lucrările vor fi finalizate la începutul lunii iunie 2019. Conducătorii auto vor avea ca rută alternativă, pentru ambele sensuri de circulație,  strada Unirii“, spun repreyentan’ii Companiei Apa.

În paralel, lucrările de modernizare a rețelelor de apă vor continua în municipiul Brașov, pe strada Doctor Victor Babeș. Accesul auto va fi blocat pe porțiunea cuprinsă între intersecția cu strada Al.I.Cuza și intersecția cu strada Doctor Toma Ionescu.

Zonele de lucru vor fi semnalizate corespunzător.

Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, care a început în luna august a anului trecut și care se va derula până în februarie 2020.  Valoarea întregului contract derulat, finanțatprin Programul Operațional de Infrastructură Mare,este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

Cotidian

Pui de urs, capturat de lângă Valea Cetății din Râșnov și mutat la câțiva kilometri distanță. Animalul a fost dus la distanță de zonele locuite, anunță autoritățile locale

Publicat

in

Un pui de urs care s-a obișnuit să se plimbe prin zona Peșterii din Valea Cetății din Râșnov a fost capturat și relocat în altă zonă.

Prezența animalului a fost reclamată de concesionarul Peșterii Valea Cetății, iar intervenția a fost realizată de o echipă formată din reprezentanți ai Ocolului Silvic, ai Jandarmeriei, un medic veterinar și primarul orașului, Horia Motrescu.

„Animalul a fost capturat în jurul orei 14.30, crotaliat și relocat în zona Provița din Glăjărie, departe de zonele locuite”, a anunțat primarul Râșnovului.

Practic, puiul de urs a fost mutat la câțiva kilometri distanță și, dacă nu găsește hrană în pădure sau este alungat de alți urși, este foarte probabil să revină în zona de unde a fost capturat.

Citește mai departe

Cotidian

Un angajat ISU Brașov și-a pierdut viața în Munții Bucegi. El a fost surprins de o avalanșă

Publicat

in

Inspectoraul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov a anunțat astăzi că locotenent-colonelul Colniceanu și-a pierdut viața în Munții Bucegi, surprins de o avalanșă în zona Văii Coștila. El avea doar 35 de ani, a avsolvit Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri, și, timp de 12 ani a și-a desfășurat activitatea în cadrul ISU Brașov.


„A fost unul dintre cei mai pricepuți alpiniști ai inspectoratului, un profesionist desăvârșit și un camarad respectat de toți cei care au avut onoarea să îi fie alături. Muntele a fost marea sa pasiune, locul pe care l-a iubit enorm și unde și-a găsit mereu echilibrul, puterea și chemarea. L-a cunoscut cu răbdare, l-a respectat cu smerenie și l-a urcat cu curaj, făcând din această legătură o parte definitorie a vieții sale. Tot muntele, locul pe care l-a iubit atât de mult, i-a fost și ultimul drum. Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele colegilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o rară noblețe, un salvator devotat și un iubitor al muntelui până în ultima clipă. Drum bun către stele, prieten drag! Să ne veghezi de acolo, de sus!”, a transmis ISU Brașov.


Menționăm că în jurul orei 13.00, Salvamont România a anunțat că s-a produs o avalanșă pe Valea Coștilei. La momentul respectiv, reprezentanții Salvamont România au precizat că cel puțin o victimă a fost surprinsă sub zapadă, dintr-un grup de persoane aflate la schi offpiste.

Citește mai departe

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Trending