Strada Iuliu Maniu din Braşov, pe jumătate închisă pentru maşini şi pietoni, pentru cel puţin două săptămâni

O parte importantă a străzii Iuliu Maniu, între intersecţia cu starda Vlad Ţepeş şi sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va fi restricţionată în următoarele zile, şi pentru pietoni dar şi pentru maşini, ca urmare a unor lucrări de modernizare a reţelelor electrice de medie tensiune de 20 Kv. Aceste lucrări sunt realizate de către Electrica, compania preluând azi amplasamentul pe care a început sondajul pentru pentru identificarea rețelelor existente, în zona trotuarului de la intersecția cu strada Vlad Țepeș.



După ce vor stabili, împreună cu reprezentanții Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, restricțiile de circulație și managementul de trafic, vor începe lucrările de săpătură în trotuar, a anunţat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea. Discuțiile cu reprezentanții poliției rutiere se vor axa pe două tipuri de restricții: una privitoare la circulația pietonilor, cealaltă referitoare la închiderea benzii a doua a străzii Iuliu Maniu, pe acest tronson.

Având în vedere că lucrările se vor derula pe trotuar, precum și faptul că nu se poate lucra pe tronsoane, accesul pietonilor pe acest trotuar va fi interzis pe toată perioada lucrărilor, estimată de reprezentanții Electrica la două săptămâni. Soluțiile care sunt luate în discuție sunt fie amenajarea unei treceri de pietoni provizorii, înainte de intersecția cu strada Vlad Țepeș, fie dirijarea circulației pietonilor pe celălalt trotuar, de la trecerea de pietoni semaforizată către Primărie (de la intersecția cu Al. I. Cuza, în dreptul Hotelului Ambient). Urmează ca, împreună cu Poliția Rutieră, să se stabilească cea mai bună soluție.

În ceea ce privește restricționare traficului auto pe banda 2, aceasta este necesară pentru îndepărtarea materialului rezultat din săpătură și pentru refacerea infrastructurii trotuarului după pozarea rețelei. Împreună cu Poliția Rutieră se va stabili intervalul orar în care se va restricționa accesul pe banda 2 (adică se va circula pe o singură bandă) și modul în care se va face semnalizarea.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.