Ramai la curent!

Prima Pagina

Proiectul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, frânat de contestații. Președintele CJ Brașov le cere parlamentarilor și guvernanților să îmbunătățească legea achizițiilor publice

Publicat

in

Legislația privind achizițiile publice dă mari bătăi de cap echipei din Consiliul Județean Brașov, care se ocupă de proiectul aeroportului de la Ghimbav. Practic, în momentul de față, două proceduri de achiziție – licitația pentru proiectarea terminalului și licitația pentru cumpărarea unor autospeciale necesare întreținerii aeroportului– sunt blocate din cauza contestațiilor, iar tot ce poate face Consiliul Județean este să aștepte deciziile Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor și să spere că nu se va merge „până în pânzele albe”, în instanță.

Pentru a evita astfel de blocaje, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, le solicită parlamentarilor brașoveni și celorlalți politicieni care pot îmbunătăți legislația achizițiilor publice să facă astfel încât procedurile birocratice „să nu se mai întindă la nesfârșit”.

Promisiuni au fost făcute…

Acum rămâne de văzut dacă destinatarii apelului președintelui Consiliului Județean vor dori și vor putea să îmbunătățească ceva. Printre cei care ar trebui să ia măsuri în acest sens este și noul ministru al Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, care, înainte de a fi validată de președintele României, a anunțat că va propune modificarea legislației privind achizițiile publice, în special în ceea ce privește procedura de contestare. Tot ea a afirmat că și europarlamentari români ar trebui să facă demersuri pentru modificarea directivelor europene referitoare la achiziţiile publice.

Semnarea contractului pentru terminalul Aeroportului Brașov, suspendată „până la noi ordine”

Lansată în luna decembrie a anului trecut, procedura de atribuire pentru proiectarea și construirea terminalului de pasageri s-a împotmolit după ce CJ Brașov a anunţat câștigătorul licitației –  SC Construcţii SA Sibiu (aceeași care a obținut și contractul pentru realizarea a 9 obiective din incinta aeroportului de la Ghimbav ) –  care a depus o ofertă d e145.275.491 lei, faţă de  valoare estimată a proiectului de 184.671.650 lei (TVA inclus). Ulterior, ofertantul clasat pe locul al doilea, Asocierea BOG’ART SRL – UTI GRUP – UTY FACILITY MANAGEMENT SA, a depus o contestaţie, reclamând printre altele, că firma sibiană a obţinut punctaj maxim la evaluarea tehnică, în condiţiile în care aceasta a avut mari probleme cu lucrările de la Sibiu. De asemenea, contestatarul a reclamat și faptul că firma sibiană nu are dreptul de a procura anumite echipamente de securitate, pentru care exclusivitate pe piața românească are grupul UTI (parte din asocierea care s-a clasat pe locul secund). În prezent, contestaţia se analizează la CNSC, însă preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, spune că instituţia sa a respectat toate cerinţele în această licitaţie.

 „Specialiştii de la IPTANA, firma de proiectare care a realizat studiul de fezabilitate pentru etapa a III-a de execuţie a Aeroportului, au fost cei care au întocmit caietul de sarcini al achiziţiei, iar Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP – n.n.) a verificat documentaţia de atribuire, inclusiv caietul de sarcini, şi a aprobat publicarea acesteia în SEAP. În ceea ce priveşte evaluarea propunerilor tehnice şi financiare, comisia de licitaţie din cadrul CJ Braşov a beneficiat de expertiza specialiştilor cooptaţi de la IPTANA. Mai mult decât atât, după fiecare etapă de evaluare a ofertelor, respectiv stabilirea eligibilităţii firmelor, analizarea ofertelor tehnice şi analizarea ofertelor financiare, procesele-verbale rezultate au fost avizate de ANAP”, a precizat președintele CJ Brașov.

Totodată, Veștea a amintit că  „documentaţia de achiziţie pentru proiectarea şi construirea terminalului a fost de două ori respinsă, în 26 noiembrie 2018 şi 7 decembrie 2018, de Autoritatea Naţională de Achiziţii Publice. Abia în 13 decembrie 2018 Consiliul Judeţean Braşov a primit aprobarea ANAP pentru a o posta în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Anunţul a fost publicat în 18 decembrie 2018. La solicitarea unor potenţiali ofertanţi termenul de depunere s-a decalat din 28 ianuarie, în 11 februarie 2019, termen la care au fost înregistrate patru oferte”.

Potrivit președintelui, CJ Brașov, decizia CNSC ar trebui să fie emisă săptămâna viitoare. „Apoi, în funcție de rezoluția CNSC și dacă nu se va ajunge în instanță, vom putea semna și contractul”, a afirmat Veștea.

Nici cu licitația pentru achiziția autospecialelor  CJ Brașov nu a avut noroc

Probleme au fost și cu licitația pentru achiziționarea unor autospeciale. Două dintre cele trei loturi ale licitații au fost atribuite deja (livrarea unei autospeciale de pompieri echipate cu agenţi complementari pentru intervenţia rapidă și a unei autospeciale dotate cu agenţi complementari şi echipament de descarcerare), însă contractul nu poate fi semnat din cauza unei contestații

„Achiziţia s-a desfăşurat pe loturi distincte – Lotul 1 şi Lotul 2- pentru fiecare utilaj în parte fiind depuse câte două oferte. În ambele cazuri, câştigătoare a fost declarată firma SC Grădinariu Import Export SRL, iar ofertantul de pe locul al doilea, respectiv SC ATSA Industry SRL, a contestat ambele rezultate, în data de 3 iunie 2019. CJ Braşov a transmis la CNSC punctul său de vedere, urmând ca instituţia să se pronunţe cu privire la aspectele care fac obiectul contestaţiilor”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Al treilea lot al licitației presupune  achiziția  achiziţia unei autospeciale de deszăpezire PDA, respectiv achiziţionarea a două utilaje de deszăpezire, iar licitația este în derulare.

Șeful administrației județene a precizată că procedurile de achiziţie pentru aceste autospeciale, două de pompieri şi două de deszăpezire, au început încă din 29 ianuarie 2019, când s-a publicat pe platforma naţională şi cea europeană anunţul. Termenul de depunere a ofertelor pentru toate cele trei loturi a fost 5 martie 2019, însă până la termenul-limită de depunere a fost primită o contestaţie împotriva documentaţiei de atribuire privind Lotul 3. Contestaţia a fost depusă la CNSC, ceea ce a făcut ca termenul-limită de depunere a ofertelor pentru acest lot să se prelungească până la 22 mai 2018. CNSC a admis în parte această contestaţie şi a dispus obligarea autorităţii contractante la remedierea documentaţiei. În data de 1 aprilie 2019, aceeaşi firmă contestatară a depus la Curtea de Apel Brașov o plângere împotriva deciziei CNSC. În 17 aprilie 2019 instanţa braşoveană a respins plângerea şi a menţinut decizia CNSC. În prezent, licitaţia pentru Lotul 3 este în desfăşurare, iar singura ofertă, depusă de SC ATSA Industry SRL (cea care a depus contestația pentru loturile 1 și 2) este în evaluare.

„Din păcate, lucrurile nu depind exclusiv de noi în ceea ce privește realizarea proiectului Aeroportului. Suntem la mâna instituțiilor care trebuie să se pronunțe în privința contestațiilor, indiferent dacă sunt sau nu obiectiv întemeiate, iar pentru aceasta ele au la dispoziție termenele prevăzute de lege. Facem ceea ce depinde de noi în toate aspectele privind construirea Aeroportului și nu putem decât să sperăm că în cel mai scurt timp posibil vom putea încheia contractele în urma procedurilor de achiziție pe car în momentul de față le avem blocate”, a încheiat Veștea.

 

Cotidian

Bugetul pe 2026 al județului Brașov, în dezbatere publică cu două ore înaintea plenului

Consiliul Județean Brașov se întrunește joi în ședință ordinară, precedată de dezbaterea publică a bugetului județean pentru anul 2026.

Publicat

in

Consilierii județeni din Consiliul Județean Brașov sunt convocați joi, 7 mai, de la ora 12:00, într-o ședință ordinară care va avea loc în Sala 120 a instituției, pentru a vota proiectul de buget pentru anul 2026.

În prealabil, cu două ore înainte de ședința în care va fi supus aprobării, proiectul de buget va fi dezbătut în ședință publică. Ordinea de zi și proiectele ce vor fi supuse dezbaterii și aprobării pot fi consultate online, AICI.

  • Conform proiectului hotărârii de Consiliu Județean, anul acesta, administrația județeană brașoveană ia în calcul venituri la bugetul local în valoare de 558.129.670 lei și cheltuieli în valoare totală de 692.160.630 lei. Diferența dintre venituri și cheltuieli va fi acoperită din excedentul înregistrat la finalul anului trecut. Din cheltuielile totale, suma de 343.787.830 de lei (49,67%) este alocată Secțiunii de dezvoltare (pentru investiții), iar diferența de 348.377.800 de lei (50,33%) este alocată cheltuielilor curente (Secțiunea de funționare).

Brașov Metropolitan a făcut o analiză a bugetului și a sumelor alocate, pe domenii, în anul 2026, pentru județul Brașov. Mai multe detalii puteți accesa AICI.

Ședința în care se încheie oficial mandatul vicepreședintelui Șerban Todorică

Tot în ședința de mâine se încheie oficial și mandatul vicepreședintelui Consiliului Județean, Șerban Todorică. Acesta și-a pierdut funcția începând cu 1 mai, pe fondul aplicării  art. 204 alin. 2, lit. f din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia mandatul unii consilier județean încetează de drept dacă acesta nu și-a exercitat atribuțiile pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive. Șerban Todorică se află în această situație încă din octombrie 2025.

Citește mai departe

Politica

Vicepreședintele PSD Brașov îl asigură pe Ilie Bolojan că moțiunea nu a fost un „vot al revanșei politice”. Social-democrații vor o formulă guvernamentală serioasă

Publicat

in

După ce în Parlament, senatorii și deputații PSD și s-au contract cei din PNL și USR în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, după ce aceasta a fost votată, vicepreședintele PSD, senatorul brașovean Marius Dunca a avut un mesaj împăciuitor.

„Nu este un vot al revanșei politice. Este un vot pentru o nouă direcție, pentru echilibru și pentru o guvernare care să asculte mai atent vocea oamenilor. România are nevoie de stabilitate, dar stabilitatea nu înseamnă să mergem înainte cu orice preț, pe un drum care nu mai dă rezultate”, a declarat Dunca.

Totodată, el a menționat că „trebuie să construim rapid o formulă guvernamentală serioasă, capabilă să redea încrederea românilor și să pună în centru munca, familia, investițiile și comunitățile locale”.

Reamintim că, alături de AUR, PSD  trecut moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan cu 281 de voturi „pentru”, numărul minim necesar fiind de 233.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov, preluată de CNIR. Mișcarea ar trebui să accelereze proiectul

Autostrada Făgăraș–Brașov, parte din A13, va fi preluată de către CNIR, care promite finalizarea mai rapidă a documentației

Publicat

in

Unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din centrul țării, autostrada care va lega Făgărașul de Brașov, intră într-o nouă etapă administrativă, după ce Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a preluat oficial coordonarea investiției. Decizia este parte dintr-o strategie mai amplă de accelerare a marilor proiecte rutiere din România, pe lângă segmentul Făgăraș – Brașov din A13, CNIR preluând și alte 3 proiecte de drumuri de mare viteză, respectiv autostrada București – Alexandria, Drumul Expres Arad – Oradea și Alternativa Techirghiol, plus noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse 2.

Segment al viitoarei Autostrăzi A13, tronsonul Făgăraș–Brașov este considerat esențial pentru conectarea mai rapidă a zonei centrale a țării la rețeaua națională de drumuri de mare viteză. Autoritățile susțin că preluarea proiectului de către CNIR ar putea duce la finalizarea mai rapidă a documentației și la lansarea lucrărilor într-un termen mai scurt decât cel estimat inițial.

„Pentru Autostrada Făgăraș – Brașov, segment al A13, vom asigura finalizarea rapidă a documentației, baze solide și costuri justificate în etapa de execuție, precum și realizarea efectului de coridor, dar și corelarea cu alte obiective de infrastructură majoră din zona Brașovului, respectiv perspectivele de dezvoltare spre Ploiești și Bacău”, se arată în comunicatul de presă emis de CNIR.

Studiul de Fezabilitate pentru Făgăraș – Brașov, livrat la 4 ani după semnarea contractului de consultanță

Reamintim că în urmă cu patru luni, Studiul de Fezabilitate pentru segmentul de autostradă Făgăraș – Brașov a fost finalizat de către Asocierea Search Corporation – Protelco – Like Consulting – Mega Muhendislik Musavirlik, care a asigurat consultanța proiectului, în baza unui contract de 18,17 milioane lei, semnat încă din 2022.

Conform Raportului privind Impactul asupra Mediului (RIM), depus în luna octombrie a anului trecut la Direcția Județeană de Mediu Brașov, valoarea investiției este estimată la 10,22 miliarde lei fără TVA, dintre care peste 192 milioane lei reprezintă cheltuielile destinate lucrărilor de protecție a mediului.

Un drum de mare viteză care va trece prin Codlea, Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra

Sectorul de autostradă Brașov – Făgăraș este proiectat să contribuie la dezvoltarea unui coridor rutier complet între București și vestul Europei, în combinație cu tronsonul Sibiu – Făgăraș și Ploiești – Brașov, facilitând circulația între orașele mari și aliniindu-se standardelor europene de transport și conectivitate. Drumul de mare viteză, cu două benzi pe sens, va traversa teritoriile administrative ale municipiului Codlea și ale comunelor Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra.

Per total, sectorul Făgăraș–Brașov din A13 va avea o lungime de circa 50 de kilometri. Proiectul este inclus în Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport 2021–2030. Durata estimată a lucrărilor este de 36 de luni, timp în care se estimează că pe șantierul drumului vor lucra peste 1000 de oameni.

Citește mai departe

Trending