Ramai la curent!

Cotidian

Strada 13 Decembrie va fi lărgită cu o bandă, până la Făget. Lucrările vor dura 4 luni, dar deocamdată sunt în stadiul de documentație

Publicat

in

Lărgirea 13 Decembrie va intra în etapa a doua, în care se vor face lucrările pe sub pod, până la Făget. Potrivit viceprimarului Laszlo Barabas, documentația pentru Studiul de fezabilitate și obținerea autorizației de construcție necesare celui de-al doilea tronson de lărgire a Bulevardului 13 Decembrie este aproape de finalizare, dosarul fiind așteptat până la sfârșitul acestei luni. Soluția adoptată pentur această zonă vizează amenajarea unei benzi de circulație în plus și a unei zone pietonale. În prezent se fac ultimele amenajări pentru etapa I de lărgire a străzii 13 Decembrie, respectiv pe segmentul de la pasajul de cale ferată până la intersecția cu strada Henri Coandă.



O bandă de circulație în plus și o zonă pietonală până la Făget

Viceprimarul Laszlo Barabas spune că înainte de a extinde lucrările spre Făget s-a făcut o expertiză a pasajului de cale ferată și a culeii podului și s-au fpcut toate studiile geo necesare, pentru definitivarea Studiului de Fezabilitate.

„Firma care a câștigat contractul a analizat în detaliu situația și pe baza expertizei așteptăm ca în aproximativ 10 zile să definitiveze studiul de fezabilitate și restul documentației pentru acest tronson doi, de la podul CFR până la sensul giratoriu de la Făget, inclusiv subtraversarea podului de cale ferată. Soluția pe care o vom aplica cel mai probabil va fi de a construi o bandă de circulație și o zonă pietonală între culeea podului și piloni, astfel încât să obținem o lărgire suficientă a bulevardului pentru a fluidiza circulația. Nu credem că vor fi intervenții structurale la acest pod, avem toate avizele din partea SNCFR și au colaborat astfel încât să putem progresa cu acest proiect. Ambele tronsoane realizate vor fi deschise circulației în același timp, pentru a nu crea probleme în trafic“, a explicat viceprimarul Laszlo Barabas, în cursul unei vizite pe care a făcut-o pe teren.

Lucrările propriu-zise pentru lărgirea tronsonului de la pasajul CFR la Făget sunt estimate la 3,6 milioane lei și ar trebui să fie gata în patru luni.



Viceprimarul a mai amintit că tot pentru descongestionarea traficului în zona Tractorul este în elaborare studiul de fezabilitate pentru construcția podului hobanat din zona Sălii Sporturilor, și se așteaptă semnarea contractului SF și pentru lărgirea străzuii Narciselor, care va crea ovariantă mai scurtă pentru cei care fac naveta Brașov-Sânpetru.

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending