Ramai la curent!

Investitii

Colegiul Național Unirea rămâne în șantier şi după începerea anului şcolar 2019 – 2020. După o mare întârziere, constructorul va fi concediat

Publicat

in

Elevii Colegiului Național Unirea vor mai avea de așteptat până să se mute, din nou, Corpul A, aflat acum în șantier. Reparațiile capitale la această clădire ar fi trebuit să se încheie în 17 iulie 2019, însă, potrivit viceprimarului Brașovului, Costel Mihai, lucrările sunt mult întârziate.

„În baza facturilor emise de constructor, până acum am decontat 10 – 12% din valoarea totală a proiectului. Din punct de vedere al progresului fizic al proiectului lucrurile stau puțin mai bine, pentru că s-au realizat intervențiile mai grele. Totuși, conform contractului, lucrările ar fi trebuit să fie gata în 17 iulie. La data respectivă expiră de drept contractul de lucrări, iar noi nu îl vom mai prelungi. Constructorul va fi  sancționat legal și financiar pentru nerespectarea contractului. De asemenea, constructorul va primi un certificat care îi va interzice să participe la licitațiile publice pentru o perioadă. Pe de altă parte, pentru finalizarea lucrărilor lansa o nouă licitație”, a anunțat viceprimarul.

Acesta a mai spus că obiectivul municipalității brașovene este ca reparațiile capitale la  Corpul A al Colegiului Național Unirea să se încheie în vara anului viitor, astfel încât acesta să fie funcțional la începutul anului școlar 2020 – 2021.



Lucrările de la Colegiul Național Unirea sunt executate de Asocierea formată din Construcciones DECO S.A. şi Eisen Land S.R.L, în baza unui contract în valoare de 6.650.204,82 lei, fără TVA (7.913.743,74 lei inclusiv TVA). De altfel, Construcciones DECO S.A. se ocupă și de lucrările reabilitare energetică a Colegiului Național de Informatică Grigore Moisil, proiect care, la fel, este în întârziere.

  Ce lucrări sunt prevăzute la Colegiul Național Unirea: 

  • Lucrări la acoperiş: revizuire şarpantă şi învelitoare, respectiv ignifugarea materialului lemnos, refacerea streaşinii, extinderea şarpantei peste logie; 
  • Lucrări la faţade: restaurare, protejare elemente decorative, refacerea tencuielilor exterioare, etanşeizare uşă monumentală de intrare, restaurare elemente degradate;
  • Lucrări interioare: suplimentarea numărului de grupuri sanitare elevi, amenajare de vestiare, duşuri şi grupuri sanitare pentru zona sălilor de sport, decaparea şi revopsirea decoraţiei din holul de acces, înlocuirea pardoselii în sălile de clasă, reparaţii tencuieli şi refacerea zugrăvelilor şi vopsitoriilor interioare, refacere scenă în sala de spectacole, înlocuirea uşilor degradate etc. 
  • Lucrări exterioare: reparaţii la împrejmuire, revizie trasee exterioare de apă şi canalizare, refacere trotuare; 
  • Lucrări de instalaţii: instalaţii de apă, instalaţii de încălzire – refacere instalaţii termice, înlocuire corpuri încălzire, instalaţii electrice – instalaţia electrică interioară se va reproiecta şi se va înlocui în totalitate, instalaţii de curenţi slabi – se vor păstra aparatele existente dar vor fi realocate traseele de cabluri astfel încât să fie îngropate sau cât mai puţin vizibile, se vor monta pe holuri sisteme de supraveghere video.

Cu această ocazie, la Colegiul Național Unirea se va amenaja și un cabinet stomatologic destinat liceenilor.  

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Investitii

Primaria Brașov a obținut banii europeni după ce a imbunătățit proiectul skate park-ului de la Fartec. Ce probleme avea proiectul inițial

Publicat

in

Primăria Brașov a obținut decontarea lucrărior la skate park-ul de la Fartec, după ce proiectul a fost corectat și îmbunătățit, astfel încât să fie eligibil prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027. Contractul de finanțare a fost semnat zilele trecute, iar din valoarea totală a proiectului, respectiv 21.181.011 lei, din care 19.469.002 lei este asistența nerambursabilă. Restul de 1.712.008,85 lei reprezintă valoarea neeligibilă, sumă acoperită din bugetul local. 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că finanțarea a fost obținută după ce au fost corectate greșelile proiectului inițial, pregătit înainte de anul 2024.

„Din păcate, în perioada anterioară s-au cheltuit bani de la bugetul local pentru un proiect realizat greșit. Am reușit însă să rezolvăm aceste probleme, să finalizăm proiectul și să depunem cererea pentru obținerea unei finanțări nerambursabile”, a declarat primarul Brașovului.

Taluzuri care nu susțineau terenul

Purtătotul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a declarat că o problemă a parcului inițial era legată de situația juridică a terenului. Mai exact, acesta a precizat că parcul se întindea pe o suprafață mai mare de teren, iar unele parcele nu erau incluse în documentele cadastrale.  

„Din punct de vedere tehnic au fost niște niște probleme legate de accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. Nu existau amenajări de tip «mama și copilul», iar realizarea unei astfel de amenajări ne-a ajutat și foarte mult să obținem finanțarea europeană. De asemenea, cea mai grea o problemă era legată de niște ziduri de sprijin. Inițial erau prevăzute niște taluzuri care care nu ar fi rezistat, astfel că au fost realizate alte amenajări. După ce au fost operatate modificările cadastrale și au fost actualizate documentațiile tehnice, a fost obținută o nouă autorizație de construire și au putut fi terminate lucrările”, a declarat Toarcea.

Skate-park-ul de la Fartec este amenajat sub cele două pasaje din zonă. Acesta inclide amenajări pentru practicarea sporturilor urbane, dar și zone de relaxare.

Citește mai departe

Investitii

FOTO Închiderea rampei de deșeuri de la Timiș-Triaj a intrat în linie dreaptă. Fosta rampă va fi transformată în zonă de agrement

Lucrările de închidere și ecologizare a rampei de deșeuri menajere de la Timiș-Triaj au ajuns la 85%, iar Primăria Brașov anunță că va începe în curând și închiderea celei de-a doua rampe. Zona urmează să fie transformată într-un spațiu verde.

Publicat

in

La aproape trei decenii după ce activitatea de depozitare a fost oprită, rampele de deșeuri de la Timiș-Triaj sunt aproape de a fi transformate în zonă de parc. Municipalitatea anunță că lucrările de închidere și ecologizare a depozitului de deșeuri menajere au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 85%, la prima rampă, iar în paralel pregătește demararea lucrărilor și pentru cea de-a doua rampă, aflată în continuarea actualului amplasament.

În această perioadă, pe șantier se lucrează la amenajarea spațiilor verzi, a drumurilor perimetrale, la realizarea rigolelor și a bazinului de retenție pentru apele pluviale. Reprezentanții constructorului care lucrează la proiectul de reamenajare spun că vremea nefavorabilă din ultimele luni a încetinit ritmul lucrărilor, însă proiectul rămâne în grafic.

„Se lucrează la amenajarea spațiilor verzi, inclusiv la înierbare și plantări, dar și la realizarea drumurilor perimetrale împreună cu rigolele aferente. Totodată, este în execuție și bazinul de retenție pentru apele pluviale, acesta urmând să fie printre ultimele elemente finalizate, pentru a nu îngreuna desfășurarea celorlalte lucrări. Ritmul lucrărilor a fost influențat atât de perioada de iarnă, cât și de ploile din ultima perioadă, care au creat dificultăți în execuție. În ceea ce privește amenajarea peisagistică, vor fi plantați aproximativ 12.800 de arbuști din diverse specii. Alegerea plantelor a fost făcută astfel încât acestea să fie adaptate terenului și perioadelor de secetă și temperaturi ridicate. De asemenea, s-a ținut cont de orientarea terenului și de expunerea la soare, fiind selectate specii potrivite pentru fiecare zonă – est, vest sau nord. Întregul proiect de amenajare a fost gândit atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional, pentru a asigura rezistența și dezvoltarea optimă a vegetației”, a explicat Elena Sava, manager de proiect.

Contestațiile la licitație au întârziat închiderea celei de a doua rampe de la Timiș-Triaj

Administrația locală susține că următorul pas va fi închiderea celei de-a doua rampe de deșeuri, procedură întârziată în ultimele luni din cauza contestațiilor apărute în cadrul licitațiilor. Potrivit municipalității, aceste etape au fost însă depășite, astfel că lucrările ar urma să înceapă în perioada următoare.

„Urmează amenajarea zonelor adiacente, însă acestea vor fi realizate într-o etapă ulterioară. Important este că lucrările actuale sunt în grafic, iar odată cu finalizarea acestui proiect, sau chiar în paralel cu acesta, va începe și închiderea celei de-a doua rampe de deșeuri. Cea de-a doua rampă reprezintă, practic, o continuare a actualului amplasament destinat deșeurilor menajere. Procedurile sunt în etapa finală, existând întârzieri cauzate de licitații și contestații, însă acestea au fost depășite, iar lucrările vor putea începe în scurt timp. Prin implementarea acestui proiect, întreaga zonă va căpăta un aspect complet diferit, o să fie transformată într-un spațiu verde cu rol important în absorbția dioxidului de carbon. Pentru Brașov, acest proiect reprezintă un pas important în rezolvarea unei probleme de mediu aflate de mai mulți ani în atenția Comisiei Europene. Cele două rampe figurau ca neînchise, deși nu mai erau funcționale de mult timp, iar municipiul era inclus într-o procedură de infringement alături de alte localități din țară”, a declarat primarul George Scripcaru.

Activitatea de depozitare de la Timiș-triaj a fost oprită la începutul anilor ’90

Depozitele de la Timiș-Triaj au fost utilizate încă de la sfârșitul anilor ’40 pentru depozitarea deșeurilor industriale nepericuloase și a deșeurilor menajere, iar activitatea a încetat în 1992. Situația juridică a terenurilor a fost clarificată abia în perioada 2014-2016, ceea ce a permis ulterior accesarea finanțării pentru închiderea și ecologizarea amplasamentului.

Lucrările de închidere a depozitului de deșeuri menajere și amenajarea spațiului verde sunt realizate de S.C. Inoveco SRL, împreună cu subcontractantul S.C. Argif Proiect SRL. Contractul, care include proiectarea și execuția lucrărilor, are o valoare de 28.947.623, 62 lei fără TVA, iar durata estimată a lucrărilor este de 12 luni.

În paralel, închiderea depozitului de deșeuri industriale nepericuloase va fi realizată de asocierea S.C. Inoveco SRL și SC SOCOT S.A., în cadrul unui proiect finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027.

Citește mai departe

Trending