FOTO. 3 cabinete stomatologice școlare din Brașov, dotate, autorizate, dar „nepopulate” de medici. Primăria așteaptă OK-ul de la Ministerul Sănătății pentru a face angajări

Chiar dacă în România problemele stomatologice sunt la ordinea zile și încep să apară de la vârste fragede, amenajarea unor cabinete în școli, pe banii autorităților locale, nu este dublată și de implicarea statului român. Un exemplu în acest sens este Brașovul, unde, din 2017 Primăria Brașov a început să amenajeze mai multe cabinete stomatologice școlare.



Până acum au fost finalizate șase, în amenajarea și dotarea fiecăruia dintre ele municipalitatea brașoveană investind, în medie, 70.000 de lei. Dintre acestea numai trei sunt funcționale, în prezent: unul pentru studenți, la Complexul Memorandumului, unul pentru liceeni, la Colegiul Tehnic Transilvania și unul pentru elevii de gimnaziu, la Școala Gimnazială nr. 19.

Alte trei au fost amenajate anul trecut la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, la Colegiul „Nicolae Titulescu” și la Școala Gimnazială nr. 2, dar acestea au „lacătul pe ușă”. Motivul este unul simplu, după cum spune viceprimarul Brașovului Costel Mihai:

„La aceste cabinete nu s-au putut angaja medici, pentru că nu am primit aprobarea Ministerului Sănătății. Cele trei cabinete stomatologice au toate autorizațiile necesare. Noi sperăm ca până în toamnă să rezolvăm problema resursei umane”.



Pe de altă parte, având în vedere că are deja trei cabinete pe lista de așteptare, pentru a fi puse în funcțiune cu medici și asistente, viceprimarul Costel Mihai a anunțat că la nivelul Primăriei Brașov s-a luat decizia suspendării programului de amenajare a altor cabinete.

„Inițial ne-am propus ca în cât mai multe școli să amenajăm astfel de cabinete. Le-am făcut pe acestea, pe care le aveam bugetate, dar acum ne-am oprit, pentru că am investit, le-am făcut funcționale, iar pe ultimele trei dintre ele nu le putem pune în funcțiune, fiindcă nu avem personal medicale. Din păcate, nu putem dezvolta cu adevărat programe de prevenție, fiindcă avem această subfinanțare“, a încheiat viceprimarul Brașovului, Costel Mihai.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.