Programul tichetelor pentru vârstnicii cu venituri mici va fi preluat și de comuna Prejmer

Programul „Dar din suflet pentru seniori“, aplicat de mai mulți ani în municipiul Brașov în preajma sărbătorilor pascale și a celor de iarnă și constând în acordarea unor tichete valorice pentru pensionarii cu venituri mici, va fi preluat și de comuna Prejmer. 





Consilierul local Cătălin Popa a anunțat că a întocmit deja un proiect de hotărâre de Consiliu Local pe care îl va pune pe masa Deliberativului în următoarea ședință de plen. „M-am inspirit din Programul «Dar din suflet pentru seniori» care se desfășoară în municipiul Brașov, pentru sprijinirea vârstnicilor cu venituri sun 1000 de lei, în perioada sărbătorilor. Pentru început, propunerea pentru CL Prejmer este de a aloca aceste tichete pentru sărbătorile de iarnă, iar ulterior, în funcție resursele disponibile la  buget vom vedea dacă îl vom putea extinde ca la Brașov“, a declarat Cătălin Popa (PMP). 


Cătălin Popa a precizat că programul ar putea găsi ca sursă de finanțare bugetul stabilit pentru „Balul seniorilor“, un eveniment care îl ultimele sale etape a stabilit destule nemulțumiri, din cauza invitațiilor distribuite pe criteria politice. Consilierul local din Prejmer spune că de această hotărâre de CL ar putea beneficia în jur de 500 de localinici ai comunei, care au venituri sub 1000 de lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.