Spitalul de Copii Brașov este în șantier. Se lucrează la mai multe secții și compartimente, iar în scurt timp vor fi deschise alte fronturi de lucru

 Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian  Veștea, a verificat astăzi, împreună cu managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, Monica Săbăduși, stadiul lucrărilor de reabilitare aflate în desfășurare la Secția de Neuropsihiatrie și la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul acestei unități medicale. Acestea sunt finanțate în totalitate din bugetul pe 2019 al județului Brașov și se realizează pe segmente, astfel încât activitatea medicală să nu fie perturbată, iar micii pacienți să nu aibă de suferit.
În acest an, conducerea Spitalului de Copii are în plan să investească aproape 2,9 milioane de lei pentru lucrări de strictă necesitate în diverse compartimente ale acestuia.
Lucrările de igienizări și reparații în Secția de Neuropsihiatrie au început în data de 21 iunie, contractul de lucrări având valoarea de 535.000 de lei. Până la 1 septembrie, când se preconizează încheierea lor, urmează ca în toate saloanele să fie amenajate grupuri sanitare, să se zugrăvească, să fie înlocuite instalația electrică, ușile, geamurile și să se monteze linoleum. Pe 8 iulie, și în cadrul Unității de Primiri Urgențe au început lucrări de igienizare, în valoare de 535.000 de lei, al căror termen de finalizare este 4 octombrie.

Luni, 29 iulie, va fi dat ordinul de începere pentru lucrările de igienizare și reparații la spălătoria spitalului, o investiție în valoare de 290.000 de lei. O altă investiție al cărei contract de execuție a fost semnat, urmând să înceapă imediat după încheierea lucrărilor din Secția de Neuropsihiatrie, este cea de la Secția Pediatrie 1. Și aici se vor face igienizări și reparații curente, în valoare de 724.000 de lei.

Spitalul de Copii Brașov, între cele mai performante la nivel național

Potrivit managerului Monica Săbăduși, alte trei investiții prevăzute în 2019 la Spitalul de Copii, și acestea cu finanțarea exclusiv asigurată de Consiliul Județean Brașov, sunt în diverse stadii de achiziție. Astfel, lucrările de igienizare și zugrăvire a Ambulatoriului, înlocuire a linoleumului și a ușilor, estimate la 480.000 de lei, au termen de deschidere a ofertelor pe 2 august. Documentația pentru lucrări similare, planificate la Compartimentul Ortopedie și estimate la 180.000 de lei, este în procedură de verificare la Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice. În același stadiu este și documentația pentru lucrări de igienizări, zugrăveli, înlocuire geamuri și uși, necesare la etajul doi al clădirii, acolo unde sunt săli de curs pentru studenți, vestiare și diverse birouri. Aceste lucrări sunt estimate la 150.000 de lei.
Amintim faptul că în primăvara acestui an, cu fonduri totalizând 56.000 de lei, asigurate tot din bugetul Consiliului Județean Brașov, au fost terminate lucrările de reparații și modernizări începute anul trecut la Secția de Sterilizare.
„Sănătatea este o prioritate a Consiliului Județean Brașov, cel puțin din anul 2016 încoace. Am alocat spitalelor din subordinea noastră bugete din ce în ce mai mari, astfel încât să putem asigura condiții optime pentru prestarea unor servicii medicale de calitate, în beneficiul pacienților din județul Brașov și din județele învecinate. În cazul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, fondurile pe care le-am acordat pentru cheltuieli de capital și pentru cheltuieli cu bunuri și servicii au fost de 1.130.550 lei – în 2016, de 1.311.350 lei – în 2017, au crescut în 2018 până la 2.724.820 lei, pentru ca în 2019 să ajungă la 4.196.500 lei. Este o creștere substanțială, pe care o regăsim în condițiile din ce în ce mai bune oferite pacienților și în calitatea actului medical de aici, care plasează Spitalul de Copii Brașov între cele mai performante la nivel național”, a afirmat președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea.
Mai trebuie amintit faptul că administrația județeană s-a preocupat și de accesarea fondurilor europene destinate sănătății. Astfel, proiectul „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov” este depus la ADR Centru, fiind în evaluare. Cheltuielile totale ale proiectului sunt de 9.995.631,10 lei, din care 9.795.718,48 lei reprezintă fonduri nerambursabile și 199.912,62 lei înseamnă contribuția proprie a Județului Brașov.
În proiectul „Îmbunătățirea accesului populației din județul Brașov la servicii medicale de urgență”, cu o valoare totală de 10.780.304,95 lei, al cărui contract de finanțare a fost semnat în anul 2018, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov figurează cu o finanțare de 777.607,24 lei, din care 762.055,11 lei (98%) reprezintă fonduri nerambursabile. De asemenea, proiectul „Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Brașov” prevede pentru Spitalul de Copii o alocare de 32.050,82 lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.