Ramai la curent!

Cotidian

FOTO&VIDEO. Prima locomotivă diesel-electrică din dotarea CFR a revenit ca obiect de colecție în Gara Brașov, marcând 60 de ani de tracțiune diesel în România

Publicat

in

Braşovenii pasionaţi de transportul feroviar, dar şi oficiali locali sau „veterani” din CFR au participat miercuri, la Braşov, la un eveniment special. Pe linia 1 a Gării Braşov a revenit 060-DA-001, prima locomotivă diesel electrică ce a circulat pe căile ferate din ţara noastră. Acest model provine din Elveția, iar după anul 1959, după ce a ajuns în România, a fost multiplicat la Craiova, fiind exportat, printre altele, în China, Polonia sau Bulgaria

 
 
 060-DA este o locomotivă diesel-electrică care a intrat în dotarea CFR la sfârșitul anilor ’50, iar într-o perioadă predominată de existență a locomotivei cu abur, acest tip de locomotivă Diesel s-a impus, remarcându-se prin forță de tracțiune mare, greutate relativ redusă, randament ridicat. Succesul înregistrat a condus la integrarea acesteia în economia României, începând să fie fabricată chiar din anul următor, 1960. Locomotiva este destinată remorcării trenurilor de călători și de marfă pe secțiile de circulație neelectrificate ale CFR în simplă și multiplă tracțiune.
 

 

 
Iniţiatorul evenimentului care a marcat 60 de ani de la preluarea primei locomotive diesel-electrice în patrimoniul CFR este Octavian Udrişte, inginerul care, în urmă cu 60 de ani,  lucra în Depoul Braşov şi era vorbitor de limbă germană.
 
„Eu am preluat documentaţia din limba germană şi am colaborat cu specialiştii elveţieni. Am lucrat împreună trei ani şi prin mine s-a transmis această nouă tehnologie. Am tradus şi instructajele, de la cele pentru ingineri la cele pentru meseriaşi şi mecanici. După ce au plecat elveţienii din România am rămas, pentru a continua lucrul la acest proiect”, povestește inginerul Udrişte. 
 
 
 
Locomotiva are un motor de 2.100 CP şi modelul  atinge o viteză maximă de 100 km/h. Iniţial, locomotiva a fost adusă pentru tractarea trenurilor de marfă, însă, fiind extrem de versatilă, a fost folosită şi pentru remorcarea trenurilor de călători, explică ing. Octavian Udriște. Greutatea locomotivei, cu rezervoarele pline, este de 116 tone.  
 
Ulterior cu unele modificări la acest model a apărut modelul DA 1, pentru trenurile de călători, iar aceasta a ajungea la o viteză de 120 km/h.  
 
„Aducerea acestei locomotive a fost un punct de inflexiune în direcţia modernizării transportului feroviar, urmat în anii 1962 – 1965 cu electrificarea, prima cale ferată electrificată fiind Braşov Predeal. Aducerea acestei locomotive a însemnat trecerea de la locomotivele pe aburi la cele cu tracţiune diesel, urmate apoi de cele electrice”, a mai spus inginerul Octiavian Udriște. 
 

„În ultimii 30 de ani calea ferată din România a fost badjocorită” 

Acum, după exact 60 de ani, de la intrarea în serviciul Căilor Ferate Române a primei locomotive diesel-electrică Octavian Urdişte a spus că a considerat că trebuie să organizeze evenimentul, chiar dacă în ultimii 30 de ani „calea ferată din România a fost badjocorită“.
 
Octavian Udriște: „Sunt printre cei care a trăit un moment important, nu numai pentru sistemul feroviar, ci şi pentru alte ramuri ale economiei româneşti. Pentru acest model s-a cumpărat licenţa şi s-au produs peste 2.404 de unităţi în România, la Electroputere Craiova, din care 1.340 pentru ţara noastră, restul pentru export. Din păcate, acum, vedem că în ultimii 30 de ani nu a electrificat un kilometru de cale ferată”. 
 
 
 

Restaurarea locomotivei a fost realizată de Florin Nan, de la Depoul  din Dej şi a  durat şase săptămâni. 

„Locomotiva a fost revopsită în culorile originale cu care a venit din Elveţia în anul 1959. A urcat toate dealurile şi munţii din România. Toate instalaţiile care sunt în compunerea locomotivei au fost revizuite şi readuse la starea de funcţionare. Locomotiva nu mai funcţiona de 4 ani şi a avut nevoie de o pregătire minuţioasă în vederea acestui eveniment”, a declarat Florin Nan, de la Depoul Dej.  
Locomotiva va rămâne în patrimoniul CFR Marfă, dar nu va mai fi utilizată în serviciul curen,t ci va fi expusă în muzeul de la Dej şi va fi utilizată ca locomotivă de protocol, pentru tractarea unor trenuri speciale.  „Această locomotivă va intra în conservare, până la următorul eveniment la care va fi solicitată”, a încheiat Nan.
 

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. A ars una dintre cele mai iubite cabane din România. Cabana Gențiana nu a mai putut fi salvată

Publicat

in

Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars aproape în totalitate. Pompierii din Hunedoara și Baru, sprijiniți de salvatorii montani, au intervenit cu autospeciale de stingere.

„Traseul de munte parcurs de pompieri pedestru a durat aproape trei ore. Colegii noştri au ajuns la locul intervenţiei în jurul orei 2.30. Cabana, cu o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, a ars în totalitate. Focarele existente au fost lichidate şi astfel, a fost eliminat riscul propagării incendiului la vegetaţia din jur şi la pădure. În momentul producerii evenimentului, în cabană nu se aflau persoane”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

Din primele cercetări incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum necurăţat. 

Cabana, amplasată la o altitudine de aproximativ 1670 de metri, a fost construita pe baza unui refugiu montan și a fost administrată în ultimii ani de Asociatia „Floarea Reginei – Valea Jiului”.

Citește mai departe

Cotidian

Noi reguli de circulație în zona AFI – Nicolae Titulescu din Brașov. Pe mai multe străzi se va circula în sens unic

Publicat

in

Comisia de circulație a municipiului Brașov a avizat în ședința de joi resistematizarea circulației rutiere pe strada Nicolae Titulescu și a zonei AFI – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier.

Reglementările vizează instituirea unor sensuri unice, mutarea unor treceri pentru pietoni, instituirea unor măsuri de calmare a traficului, delimitarea spațiilor de siguranță sau montarea uno garduri pentru pietoni.

După aplicarea acestor măsuri se va reface asfaltul în zonele în care este necesar, vor fi refăcute și completate marcajele rutiere aferente trecerilor pentru pietoni. Totodată, zona trecerilor pentru pietoni va fi iluminată supăliemntar, iluminat suplimentar, cu sistem cu lumină asimetrică, pentru creșterea contrastului între zona de traversare și suprafața carosabilă. De asemenea, vor fi realizate lucrări la trotuarele aferente străzii Nicolae Titulescu, străzii Dealul Melcilor, străzii Serii și străzii Dimineții, în vederea asigurării deplasării pietonilor în condiții de siguranță.

Măsurile aprobate de Comisia de circulație pentru zona AFI – 15 Noiembrie – Nicolae Titulescu – Calea București:

– Instituirea circulației în sens unic pe strada Păltiniș, din direcția străzii Nicolae Titulescu către Bulevardul 15 Noiembrie;

– Reglementarea circulației pe strada Roșiorilor, cu instituirea obligației de viraj la dreapta la ieșirea din strada Roșiorilor în strada Nicolae Titulescu;

– Reglementarea circulației pe strada Petru Rareș, inclusiv prin inversarea sensului de circulație pe segmentul al doilea, dinspre Bulevardul 15 Noiembrie către strada Nicolae Titulescu;

– Aplicarea marcajului axial continuu în intersecția străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor, pentru eliminarea manevrelor care pot genera conflicte de circulație;

– Eliminarea și marcarea corespunzătoare a spațiilor interzise staționării și parcării, precum și delimitarea cu stâlpișori a zonei de siguranță din proximitatea intersecției străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor;

– Instalarea de limitatoare de viteză înaintea trecerilor pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, pe ambele direcții de circulație, cu semnalizare verticală aferentă prin indicatoare de presemnalizare trecere pentru pietoni și indicatoare de limitare a vitezei la 30 km/h;

– Extinderea trotuarului în zona trecerii pentru pietoni din dreptul sediului Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin reconfigurarea spațiului existent între marginea trotuarului și partea carosabilă;

– Montarea de garduri metalice pentru restricționarea traversării neregulamentare, la limita trotuarului cu partea carosabilă, în vederea canalizării pietonilor către marcajul transversal destinat traversării;

– Relocarea trecerii pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, din zona intersecției cu strada Castanilor, către AFI Mall Brașov, pentru asigurarea vizibilității și a spațiului necesar opririi vehiculelor;

–  Relocarea trecerii pentru pietoni de pe insula mediană din dreptul AFI Mall Brașov, prin deplasarea acesteia către Centru, cu desființarea ultimelor două locuri de parcare de pe partea dreaptă a străzii Nicolae Titulescu înainte de intrarea în sensul giratoriu și cu relocarea denivelării pentru limitarea vitezei;

– Reamplasarea trecerii pentru pietoni de pe strada Dimineții, din colțul intersecției cu strada Nicolae Titulescu, către strada Cezar Bolliac, pentru asigurarea spațiului minim de stocare a vehiculelor.

Citește mai departe

Trending