Ramai la curent!

Cotidian

Leapșa virtuală a Fundației HOSPICE Casa Speranței, pentru strângerea de fonduri destinate copiilor cu boli incurabile

Publicat

in

HOSPICE Casa Speranţei lansează o leapşă virtuală pentru strângerea de fonduri destinate pacienţilor cu boli incurabile din România.

 

HOSPICE Casa Speranţei, organizaţia non-profit care a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România şi cea mai mare fundaţie din ţară care oferă gratuit servicii specializate complete de acest tip, lansează o nouă campanie care-şi propune să transforme donaţiile primite în timp de calitate pentru pacienţii cu boli limitatoare de viaţă. De la începutul lunii august, campania cu mesajul #oferătimp a reunit, deja, în Social Media mai multe persoane care au înţeles că stă în puterea lor să ofere cel mai de preţ dar, timpul, celor care au cea mai mare nevoie de el. 

 

„Trăim vremuri în care TIMPUL este cea mai importantă resursă a noastră, o resursă după care toţi alergăm: nu avem timp să ne vedem cu prietenii, nu avem timp pentru lucrurile care ne plac, nu avem vreme să ajungem în locurile şi la oamenii care ne bucură. Pentru pacienţii noştri însă, TIMPUL curge mai repede decât pentru noi toţi ceilalţi. La ei se măsoară în zile, săptămâni, luni sau, în cazurile fericite, în ani. Prin această campanie vrem ca, alături de toţi cei care ni se alătură, să le dăruim şansa la cât mai mult timp. Un sms cu mesajul TIMP la 8844 înseamnă o bucurie în plus. Această campanie va culmina cu un eveniment surpriză, aşa că vă invităm să urmăriţi canalele oficiale ale HOSPICE, în perioada următoare, pentru mai multe detalii“, spune Mirela Nemţanu, Director executiv HOSPICE Casa Speranţei.

 

Campania funcţionează efectiv ca o leapşă virtuală dată între cei care susţin demersurile HOSPICE. Oricine se poate alătura, preluând virtual balonul verde pe care sunt scrise mesajul campaniei, dar şi numărul de sms unde se pot face donaţiile, şi dându-l mai departe prietenilor şi tuturor celor care pot duce mai departe iniţiativa. Timpul oferit de cei care participă la demers se transformă în câştigarea de minute de viaţă pentru pacienţii care înfruntă boli incurabile. Fondurile obţinute în urma donaţiilor vor fi folosite de HOSPICE Casa Speranţei pentru a asigura îngrijiri paliative gratuite unui număr cât mai mare de pacienţi ce suferă de boli incurabile şi sprijin psihoterapeutic familiilor acestora.

 

Potrivit unui studiu făcut de Ministerul Sănătăţii pentru Banca Mondială la începutul acestui an, peste 172.000 de pacienţi au nevoie anual de îngrijire paliativă în România. Cu toate acestea, în 17 judeţe nu există deloc paturi de îngrijire paliativă în sistem public, privat sau non-profit. De asemenea, există un număr extrem de redus de centre de îngrijire paliativă sau de echipe de îngrijire la domiciliu şi mai puţin de 25% din medicii specializaţi în paliaţie lucrează în sistemul de îngrijiri paliative. În cei 27 de ani de existenţă, HOSPICE Casa Speranţei a oferit alinare şi speranţă pentru peste 30.000 de copii şi adulţi cu boli incurabile, cât şi familiilor acestora. Organizaţia are două spitale cu servicii integrate, în Braşov şi Bucureşti, echipe mobile în patru oraşe – Bucureşti, Braşov, Făgăraş şi Zărneşti, şase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă şi educaţie şi peste 100 de paturi pentru internare şi activităţi adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile.

 

Din punct de vedere legislativ, HOSPICE a contribuit decisiv la reglementarea Îngrijirii paliative în România, Ministerul Sănătăţii aprobând în 2018 Regulamentul de organizare, funcţionare şi autorizare a serviciilor de Îngrijiri Paliative. 

HOSPICE Casa Speranţei, organizaţie non-profit înfiinţată în 1992 la Braşov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România şi este cea mai mare fundaţie din ţară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.

 

Organizaţia are două spitale cu servicii integrate, în Braşov şi Bucureşti, echipe mobile în patru oraşe – Bucureşti, Braşov, Făgăraş şi Zărneşti, şase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă şi educaţie şi peste 100 de paturi pentru internare şi activităţi adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. În 2019, HOSPICE va inaugura centrul socio-medical de la Adunaţii Copăceni, primul din România destinat exclusiv copiilor cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii şi unităţi proprii pentru internare, la domiciliul pacienţilor şi în spitalele partenere. În cei 27 de ani de existenţă, HOSPICE a adus alinare şi speranţă pentru peste 30.000 de copii şi adulţi cu boli incurabile, cât şi familiilor acestora.

Poţi sprijini pacienţii HOSPICE şi cauza îngrijirii paliative cu o donaţie (https://www.hospice.ro/doneaza/) sau cu un sms la 8844 cu textul TIMP (2 euro pe lună). Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.hospice.ro. Ne găsiţi pe Facebook şi pe Instagram, iar pe Youtube puteţi afla povestea HOSPICE şi istoria îngrijirii paliative în România.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending