Connect with us

Cotidian

Poienelor – Livada Poştei – Maternitate, prima linie RATBV pentru elevi. Ea este destinată exclusiv copiilor şi angajaţilor de la Şcoala nr. 6 şi Liceul Johannes Honterus

Published

on

Elevii din ciclul primar, dar și cadrele didactice și nedidactice de la Şcoala Gimnazială nr.6 „Iacob Mureşianu“ și Liceului Teoretic „Johannes Honterus” vor avea la dispoziție o linie specială de autobuz, care îi va  aduce la școală, din cartiere, anunţă Primăria Braşov.  Este vorba despre un proiect-pilot care va fi implementat din prima săptămână de școală și până la sfârșitul acestui an, urmând să fie ulterior extins și la celelalte unități de învățământ din zona istorică a orașului, fiind de asemenea luată în discuție și o extindere a categoriei de beneficiari, la elevii din clasele mai mari.

Primarul George Scripcaru, împreună cu reprezentanți ai RATBV SA, Asociației Metropolitane de Transport Brașov și Agenției Metropolitane Brașov, a avut astăzi o primă întâlnire cu directorii intituțiilor de învățământ din zona istorică și consilieri locali care sunt membri în consiliile de administrație ale acestor instituții, pentru a le prezenta proiectul și a pune la punct o serie de detalii de urmat pentru punerea în funcțiune a autobuzelor destinate transportului elevilor la școlile din centrul istoric. 

Iniţiativa va fi supusă aprobării în Consiliul Local, în următoarea şedinţă, care are loc pe 30 august. Scopul acestei linii de transport în comun pentru elevi şi cadrele didactice şi nedidactice care vin la cele două unităţi de învăţământ este acela de a facilita drumul din cartiere spre Centrul oraşului. Pe de altă parte însă, aceasta este şi o modalitate de a asigura o fluidizare a traficului în orele de vârf, având în vedere că părinţii care îşi aduc copiii cumaşinile proprii, la cele două şcoli, aglomerează excesiv zona la primele ore ale dimineţii dar şi la sfârşitul orelor de curs, pentru a-i prelua pe cei mici. 
 
„Avem pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din data de 30 august un proiect de hotărâre care se referă la înființarea unor trasee de autobuz școlar în Brașov. Este un proiect pilot care se adresează elevilor și cadrelor didactice și nedidactice de la Școala 6 și liceul Honterus. În prima etapă ne raportăm la aceste două unități de învățământ, dar dorim să extindem în perioada imediat următoare acest sistem și la celelalte unități de învățământ din zona centrului istoric – Colegiul Aprily Lajos, Andrei Șaguna, Andrei Mureșanu, Maria Baiulescu. Ne propunem să înființăm trasee de autobuz școlar care să aibă un punct de plecare bine determinat din terminalele RATBV SA și să transporte elevii la unitățile de învățământ unde aceștia își urmează cursurile.Pentru asta este necesar să determinăm traseele, numărul de elevi, părinții care sunt deschiși și care reacționează pozitiv la acest proiect, componenta logistică – numărul de autobuze, tipul lor, resursa umană. Am avut discuții astăzi cu directorii de la aceste unități de învățământ, le-am solicitat o serie de date, vor primi și un formular de chestionar pe care îi rugăm să-l distribuie părinților. Rugăm părinții să completeze acest chestionar cât mai atent, tocmai ca să avem toate detaliile la care trebuie să ne raportăm și să găsim cea mai bună soluție pentru acest tip de transport“, a explicat primarul George Scripcaru. 
 
Traseul va porni de la capătuol de linie Poienelor ţşi va avea stații intermediare la Spitalul Județean și la colegiul Ioan Meșotă, elevii şi angajaţii celor două unităţi de învăţământ urmând să coboare în Livada Poștei și la Maternitate. În faza de proiect-pilot,  cursele vor fi doar dimineață, către unitățile de învățământ, urmând ca în etapa a doua să se încerce găsirea unei soluții pentru a asigura acest tip de transport și la ieșirea elevilor de la ore. În autobuze nu vor avea acces alte persoane în afara elevilor din ciclul primar al celor două instituții de învățământ și a cadrelor didactice și nedidactice de la cele două unități de învățământ menționate. Până în 5 septembrie vor fi stabilite orarul de funcţionare, traseul, staţiile, numărul de persoane transportate într-o cursă şi numărul de curse efectuate zilnic, în corelare cu Planul de transport al Municipiului Braşov.
 
Potrivit proiectului de hotărâre, Poliția Locală a Municipiului Braşov va asigura, prezența unui reprezentant în fiecare autobuz școlar, care va asista elevii din ciclul primar la urcare/coborâre. Tot Poliția locală va asista copiii la trecerea străzii şi îi va însoţi până la intrarea în unitatea de învăţământ, astfel încât aceștia să fie tot timpul în siguranță. 
 

 
 
„Este o facilitate pentru copii și părinți – pentru că nu va mai face necesară deplasarea părinților cu mașina personală pentru a-și lăsa copiii la școală – dar și o soluție de fluidizare a traficului și reducere a poluării în zona centrului istoric. Unde avem cele mai mari probleme din cauza blocajelor de trafic de dimineață, în timpul anului școlar. În plus, noi trebuie să implementăm acest tip de traseu pentru că ne-am asumat niște obligații prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă și Planul de Acțiune pentru Calitatea Aerului, documente care sunt aprobate și în baza cărora noi am primit finanțări de la Uniunea Europeană și de la Fondul de Mediu pentru achiziția de echipamente și logistică destinate transportului public. Acest proiect -pilot ne va arăta dimensiunea și detaliile pe care va trebui să le luăm în calcul, și cred că este foarte important să înțeleagă toți, în special părinții, că dorim un traseu de transport elevi funcțional, care răspunde necesităților orașului, care le oferă siguranță copiilor, care îi scapă pe părinți de o problemă dimineața, care descongestionează traficul și contribuie la reducerea poluării“, a mai adăugat primarul George Scripcaru.
„Din punctul de vedere al colegilor sunt convinsă că este un proiect binevenit, mai ales că și personalul nedidactic beneficiază de această facilitate. Sper să profite cât mai mulți copii iar părinții să aibă un răspuns pozitiv, pentru că este un transport sigur, mai ales că și Poliția Locală va fi și ea prezentă în aceste autobuze. Astăzi am primit toate datele de contact ale persoanelor responsabile, atât de la RATBV cât și de la Primărie, așteptăm toate informațiile de detaliu și vom aduce și precizările părinților, astfel încât să fie un proiect care să funcționeze și să fie extins“, a declarat la rândul său, Letiția Neamțu, directorul Școlii Gimnaziale nr 6 „Iacob Mureșianu“ Brașov. 
 

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending