VIDEO. Cerbul de Aur 2019 pleacă în Italia. Reacții pro și contra

Juriul a decis însâmbătă seară laureaţii Festivalului Cerbul de Aur 2019. Marele Trofeu ajunge în Italia, premiul fiind înmânat de Valer-Daniel Breaz, Ministrul Culturii și Identității Naționale.

Eliza G este marea câştigătoare a celei de-a XIX-a ediţii a Cerbului de Aur şi a premiului de 25.000 de euro. Artista a interpretat, în concurs, piesele „Creioane colorate” (Feli) și „Altro che favole”.

„Sunt foarte fericită şi este o mare onoare pentru mine să primesc Trofeul Cerbul de Aur. Mă bucur că mă aflu aici, în ţara voastră frumoasă şi a fost o mândrie să cânt în limba română”, a declarat artista Eliza G, vizibil emoționată.

 

 

Alături de câștigătorul Marelui Trofeu, Festivalul și-a aflat și ceilalți laureați: 

  • Premiul I – Sara De Blue, din Austria, premiu înmânat de Loredana Groza, membru al Juriului și Vasile Șirli, președintele Juriului; 
  • Premiul II – Ralfs Eilands, din Letonia, premiu înmânat de Ricky Dandel, membriu al Juriului;
  • Premiul III – Monika Marija, din Lituania, premiu înmânat de Viktor Lazlo, membru al Juriului;
  • Premiul special al publicului – Florin Răduţă, România, premiu înmânat de George Scripcaru, primarul Braşovului; 
  • Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti – Alfie Arcuri, din Australia, premiu acordat de Doina Gradea, Preşedinte-Director General SRTv şi Georgică Severin, Preşedinte-Director General al SRR.
  • Premiul Presei acreditat la Festival – Syuzanna Melqonyan, din Armenia, premiu înmânat de Adrian Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov;

La ediţia din acest an, juriul a fost format din: Loredana Groza (cântăreaţă), Ricky Dandel (artist), Viktor Lazlo (cântăreață), Erminio Sinni (cântăreț, compozitor) şi preşedintele juriului Vasile Şirli (compozitor, producător muzical).

Alegerile făcute de juriu au ridicat unele controverse din partea telespectatorilor, unii dintre ei spunând că organizatorii „au greșit concurenta din Italia“ (cu referire la faptul că o altă concurentă din Italia; Vernicica Liberati, ar fi cântat mai bine). „Eram sigură că va câștiga, jocuri de culise. A cântat foarte bine în limba română, atât. În rest pot spune că au fost voci mult mai bine“, a fost un alt comentariu despre opțiunea juriului. 

Alții comentatori de pe margine au apreciat alegerea juriului pentru marele premiu, vorbind despre prezența scenică și despre buna pronunție în limba română a marii gâștigătoare, care au ajutat-o să se prezinte bine atât la piesa originală, cât și la cea în limba română. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.