FOTO. Zoo Brașov are 3 „locatari“ noi, pui născuți în ultima lună în parcul zoologic de la Noua

În colecţia de animale a Grădinii Zoologice Braşov au apărut trei noi „locatari“ născuți în captivitate: un pui de colobus alb-cu-negru şi doi pui de suricată.



Grupul de colobus alb-cu-negru (Colobus guereza), ajuns la Zoo Brașov, la sfârşitul anului trecut, prin transfer de la grădina zoologică din Rotterdam, este acum format din nouă exemplare, spune administratorul parcului, Alin Pînzaru. Naşterea acestui pui – un mascul acum în vârstă de trei săptămâni – este considerată un succes şi de către coordonatorul programului ESB, ţinând cont de faptul că natalitatea este unul dintre principalii indicatori care confirmă condiţiile optime asigurate pentru bunăstarea animalelor. 

„Specia de colobus alb cu negru este coordonată de Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice (EAZA) prin intermediul unui program ESB (European Studbook – Registrul genealogic european) pentru a asigura inclusiv gestionarea optimă a populaţiei acestor animale. Nașterea puiului aici, este considerată un succes“, spune administrația Zoo Brașov. 

În mod similar, una dintre femelele din grupul de trei suricate, provenite de la Zoo Viena şi Zoo Zagreb, a dat naştere în urmă cu aproximativ trei săptămâni unui număr de doi pui a căror sex nu a fost deocamdată stabilit. Şi aceşti pui sunt sănătoşi, se dezvoltă normal şi pot fi vizionaţi alături de părinţii lor. 

SuricATE

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.