Connect with us

Investitii

Primăria Brașov vrea o bandă în plus pe str. 13 Decembrie, de la Făget, la pasajul CF. Lucrările sunt estimate la peste 9,7 milioane lei și trebuie să fie gata în mai puțin de un an

Published

on

Str. 13 Decembrie între podul CF și Făget va intra într-un proces de lărgire și modernizare, după ce tronsonul dintre podul CF și strada Henri Coandă a fost și el extins lateral, de la 4 la 6 benzi (câte trei pe sens).  Consiliul Local Brașov a aprobat în ședința sa de vineri, documentația pentru cea de a doua etapă de lărgire a str. 13 Decembrie, ce vizează tronsonul dintre podul CF și sensul giratoriu de la Făget. DALI a fost întocmită de către SC POD-PROIECT SRL, în baza unui contract semnat încă din luna mai.

Valoare totală a proiectului, aprobată de CL Brașov este de 9.772.187,54 lei inclusiv TVA, din care construcții și montaj,  7.526.239,71 lei inclusiv TVA. Durata de realizare a lucrărilor este de 10 luni. 

 

Proiectul are în vedere îmbunătățirea condițiilor de trafic pietonal și auto din tronsonul Făget – pasaj CF, în condițiile în care deja, același tip de lucrări sunt în fază finală pe tronsonul de după pasaj, până la intersecția cu str. Heri Coandă.  Mai exact, proiectul prevede lărgirea străzii 13 Decembrie, în primul tronson de după Făget, optimizarea circulației pietonale, colectarea apelor pluviale de pe trotuare și de pe carosabil și evacuarea lor către un emisar, precum și realizarea unei semnalizări orizontale și virtuale corespunzătoare.

Din expertizele făcute până acum s-au observat atât unele degradări de tip structural ale acestui tronson, cât și unele de suprafață, după cum arată referatul de a însoțit proiectul de hotărâre de Consiliu Local. 

La degradari de tip structural, raportul de expertiză amintește fisurile și crăpăturile longitudinale, plombările, faianțările și gropile care afectează structura rutieră, iar la cele de suprafață, degradările de margine sau suprafața cu ciupituri.

Expertiza face referire și la pasajul CF, construit în 1961, de I.C.I. C.F. București și aflat deja în exploatare de 58 ani fără a fi fost consolidat sau modernizat până în prezent. Pe acestă perioadă de serviciu, pasajul CF a suferit o serie de procese majore de degradare la nivelul structurii de rezistență a suprastructurii și infrastructurii.

Expertiza tehnică concluzionează că, per total, pe strada 13 Decembrie pe zona cuprinsă între pasajul CF și sesnsul giratoriu Făget, are capacitatea portantă MEDIOCRA conform prevederilor tabelului 8 din normativul CD 155/2001.

 
Conform temei de proiectare, s-a studiat lărgirea străzii de la 4 benzi la 6 benzi și trotuare de 2 metri, cu realizarea acceselor la străzile laterale, piste pentru biciclete, semnalizare, marcaje și indicatoare și realizarea scurgerii apelor pluviale și iluminat public, pentru a face legătura cu etapa I de lărgire a străzii 13 Decembrie.
 
Scenariului I, recomandat de proiectant,  propune însă o lărgire a străzii 13 Decembrie, pe acest tronson, de la 4 la 5 benzi de circulație, prin construirea unei singure benzi de circulație de 3,50 metri lățime și a unui trotuar pietonal de 2,50 metri lățime în  deschiderea marginală Gara Brașov. 
 

Unul dintre avantaje este reprezentat de costurile mai reduse, în comparație cu alte propuneri. La fel de importantă este însă și durata de execuție, care este cea mai mică. De asemenea, un avantaj este și racordarea mai facilă cu lucrările deja executate cu Etapa I de lărgire a str. 13 decembrie.

„Deschiderea marginală Gara Brașov a pasajului CF are lumina de 6,78 metri și este ocupată în prezent de o platforma de pământ cu secțiune trapezoidală, protejată cu un pereu din beton armat. Platforma de pământ are o lățime de 1,90 metri și se racordează cu calea curentă cu un taluz înclinat cu înălțimea de 2,09 metri și lățimea de 2,35 metri. Din lumina de 6,78 m a deschiderii marginale, platforma de pământ protejata cu pereu din beton ocupa o lățime de 4,31 metri, restul fiind utilizat în prezent ca trotuar pietonal cu o lățime de 2,47, măsurată până la fața laterala a elevației pilei“, se arată în documentație.

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending