Ramai la curent!

Stiri Brasov

Weekend plin în „Cetatea vie” a Feldioarei. Programul complet al evenimentului

Publicat

in

În acest week-end, Cetatea Feldioara va fi una vie și va avea porțile deschise. Cap de afiș al evenimentului va fi trupa Phoenix, care, cu o nouă componență, a revenit în forță pe piața muzicală românească. 

Astfel, în cadrul proiectului „Cetatea vie – Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara”, în  7 și 8 septembrie vor fi două zile pline de evenimente cu acces liber (expoziţii, concerte de fanfară și muzică medievală, ateliere de meșteșuguri, șezătoare, povești și legende locale, teatru pentru copii, spectacole de animaţie medievală, proiecţii) care au rolul de a trezi la viaţă o cetate aflată până de curând în ruină, de a atașa comunitatea locală de acest loc care a dobândit un nou sens, devenind un spaţiu viu din punct de vedere cultural, cu o ofertă culturală vastă și diversă, şi nu în ultimul rând de a promova din punct de vedere turistic Feldioara – o nouă destinaţie în inima României. Activităţile proiectului se vor derula în perioada în care în localitate se desfășoară festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, eveniment cu tradiție aflat la cea de-a IX-a ediţie.

„Cetatea vie – Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara” este un proiect cultural derulat de Primăria Feldioara şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov. Bugetul total al proiectului este de aproximativ 20.000 lei, din care suma de 15.000 lei este alocată de Consiliul Judeţean Brașov, iar diferenţa de Primăria Feldioara.

Programul complet al evenimentului 

 Sâmbătă, 7 septembrie 2019

  • Orele 9:00 – 20:00 Vizitarea expoziţiilor din turnurile Cetăţii ȋn prezenţa„Cavalerilor de Marienburg”
  • Ora 11:00   Concert de Fanfară
  • Ora 12:00   Atelier de povești și legende locale susţinut de Carmen Murășan, ghid turistic
  • Orele 13:00-16:00  Șezătoare la Feldioara
  • Orele 14:00-17:00  Atelier de meşteşug şi artă „Tehnici vechi de scriere” cu Victoria Ţăroi, artist vizual
  • Ora 15:45  Jonglerii cu steaguri, Stegarii Artgotica 
  • Ora 21:00  „Asediul teutonilor” – Spectacol de Videoproiecţie. Artgotica 

Duminică, 8 septembrie 2019

  • Orele 9:00 – 18:00 Vizitarea expoziţiilor din turnurile Cetăţii ȋn prezenţa „Cavalerilor de Marienburg”. 
  • Ora 11:00  Pinocchio – Spectacol de teatru medieval pentru copii cu Teatrul Strada
  • Orele 14:00-17:00  Atelier de meşteşug și artă – Modelaj ȋn lut cu Decebal Ţăroi, artist vizual
  • Ora 17:00 Concert de muzică medievală cu ERRO – Georgia Gulea (nai) și Naneș Ioan – Lucian (chitară)
  • Ora 18:00 – Gală folclorică – Tudor Furdui Iancu și invitații
  • Ora 19:00 – Caravana X-Factor
  • Ora 20:00 – Spectacol pirotehnic „Apocalipsa Medievală”
  • Ora 21:00  – Recital extraordinar PHOENIX
  • Ora 22:00 – Spectacol de artificii

Cetatea va putea fi vizitată în cele două zile între orele 9.00 și 18.00. 

Stiri Brasov

Consilier de la DSVSA Brașov, trimis în judecată pentru luare de mită. El a autorizat „contra – cost” vehiculele unor agenți economici

Publicat

in

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, cu sprijinul Inspectoratului Poliției Județului  Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, a anunțat că a finalizat cercetările și a dispus trimitere în judecată a doi inculpați cercetați pentru luare de mită, fals intelectual, complicitate la luare de mită.

„Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Mită  de la 700 lei la 4.235 lei

Conform procurorilor,  în perioada august 2024 – ianuarie 2026, unul dintre inculpați, consilier în cadrul Diecției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, a luat mită 4.000 lei, 900 lei, 4.235 lei, 2.000 lei, 3.000 lei, 1.500 lei, 1.500 lei și 700 lei de la opt agenți economici din municipiul Brașov și din stațiunea Poiana Brașov pentru obținerea documentului de înregistrare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor și pentru autorizarea sanitar-veterinară a unor vehicule.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada noiembrie 2025 – ianuarie 2026, primul inculpat a fost ajutat de un alt inculpat (persoană fără calitate specială) să ia mită sumele de 4.000 lei și 900 lei, cel de-al doilea inculpat fiind cel care s-a întâlnit cu mituitorii și a primit sumele de bani.

„În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii în vederea confiscării speciale, confiscării extinse ori pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare asupra sumelor de 46.860 lei, 950 euro, 82 dolari americani aparținând inculpatului – consilier în cadrul DSVSA Brașov”, a mai comunicat  Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Citește mai departe

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Trending