FOTO. Peste 30 de copii din Brașov, au „redescoperit” plicurile timbrate. De Ziua mondială a Poștei au învățat cum se trimite o scrisoare

Într-o perioadă în care cei mici se întâlnesc din ce în ce mai rar cu vederile sau scrisorile „clasice“ pe hârtie, trimise în plic lipsit, cu timbru, aproximativ 30 de copii de la Școala Gimnazială nr. 6 din Brașov au învățat, ieri, de Ziua mondială a Poștei, cum se trimite corect o scrisoare. 

În cadrul unui atelier educațional găzduit de oficiul nr. 1 al Poștei Brașov, copiii au învățat cum se trimite scrisoarea și au făcut și un exercițiu aplicat, scriind fiecare câte un plic pentru părinți. Probabil aceștia vor primi în curând și scrisorile rezultate în urma acestui atelier, pentru că unii dintre cei mici au și lansat pe traseu plicul timbrat cu mesajul în interior și adresa pentru destinatar. 

Atelierul de miercuri a reprezentat deschiderea unul program mai amplu derulat de Sucursala Brașov a Companiei Naționale Poșta Română, împreună cu Muzeul Casa Mureşenilor Braşov şi cu sprijinul Romfilatelia. Mai exact, atelierul educaţional  se desfășura pe parcursul anului școlar 2019-2020 în mai multe școli brașovene. 

Dincolo de un atelier educațional, desfășurat de Poșta din Brașov în parteneriat cu Muzeul Casa Mureșenilor, aceasta poate fi considerată și o lecție de istorie deja, mai ales că unii dintre copiii de clase primare prezenți ieri la Oficiul poștal nr. 1 nu sunt deloc familiarizați cu scrisorile clasice sau cu vederile, ci mai degrabă cu e-mail-urile și cu fotografiile electronice, trimise pe whatsapp, instagram sau facebook. 

De altfel, de Ziua mondială a Poștei, Muzeul Casa Mureșenilor a adus la Oficiul poștal nr. 1 și un aparat de fotografie vechi, cu burduf, care le-a atras atenția celor mici. „Pentru o poză cu acest instrument, oamenii trebuiau să stea nemișcați aproape câteva minute, inclusiv să nu clipească”, a spus muzeograful Oviciu Savu. 

Expoziția „Fotografia – între album de familie și document istoric“, în salonul principal al Poștei Brașov 

Pentru cei mari, Ziua mondială a poștei a adus în incinta Oficiului poștal nr. 1 din Brașov o expoziție foarte valoroasă a muzeului. Expoziția, numită „Fotografia – între album de familie și document istoric“, al cărei curator este istoricul Ovidiu Savu, prezintă un scurt istoric al fotografiei și al evoluției sale. Sunt prezentate  cărți poștale ilustrate cu Brașovul vechi, cu unele din monumente istorice ale orașului, unele dintre ele care nu mai există astăzi. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.