Ramai la curent!

Prima Pagina

Ludovic Orban, primul premier desemnat care consultă societatea civilă ȋnainte de ȋnvestitură 

Publicat

in

Odată cu premierul desemnat, Ludovic Orban, am avut parte şi de o premieră ȋn politica românească. Ludovic Orban a devenit primul premier care s-a întâlnit, ȋnainte de votul de ȋnvestitură, cu reprezentanţii Băncii Naţionale, ai societăţii civile, ai mediului academic, ai mediului de afaceri,  ai patronatelor şi ai sindicatelor. Liderul PNL a dorit să identifice, împreună cu cei vizați, soluții la problemele societății și să pună bazele viitoarei colaborări. În 30 de ani de democraţie niciun alt premier desemnat nu a mai făcut aşa ceva.



Una din preocupările lui Ludovic Orban a fost să afle de la cei mai informaţi situația economică reală, după trei ani de zile în care guvernele PSD au ridicat risipa la rang de politică de stat. Astfel, prima vizită pe care a făcut-o Ludovic Orban a fost la Banca Naţională a României pentru o întrevedere cu guvernatorul Mugur Isărescu. Din declaraţiile părţilor a reieşit că au discutat despre situația economică și evaluările care există la nivelul BNR pe acest subiect.

PNL a fost într-o comunicare și într-o colaborare constantă cu guvernatorul BNR și, în general, cu echipa de experți de la nivelul Băncii Naționale a României”, a declarat Orban după întrevederea cu Isărescu. 

Premierul desemnat are în vedere și o relație strânsă cu mediul academic. Ludovic Orban s-a ȋntâlnit şi a discutat cu președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, și cu vicepreședintele instituției, Victor Voicu, despre o posibilă colaborare între viitorul Executiv și Academia Română privind buna guvernare în mai multe domenii cheie. 


În cadrul acestei ȋntrevederi s-a discutat despre posibilitatea unei colaborări instituționale a viitorului Guvern cu Academia Română, un for academic care poate sprijini cu expertiză şi experienţă acţiunea guvernamentală ȋn mai multe domenii cheie”, a fost mesajul liderului PNL la finalul întâlnirii. 

Soluții pentru mediul de afaceri

O atenție deosebită a fost acordată mediului de afaceri. Premierul desemnat s-a întâlnit  cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, pentru a evalua împreună situația economică și pentru un schimb de opinii legate de așteptările mediului de afaceri de la viitorul Guvern. Potrivit datelor prezentate de CCIR, deşi sunt peste 650.000 de societăţi cu capital românesc 100%, acestea realizează o cifră de afaceri de 156 miliarde euro, prin comparaţie cu cele circa 35.000 de companii cu capital străin 100% care însumează o cifră de afaceri de 116 miliarde euro. S-au analizat mai multe posibilităţi de sprijinire a mediului de afaceri şi de sprijinire a capitalului autohton fără o discriminare a companiilor străine. Astfel, preşedintele PNL a vorbit despre facilitarea accesului pentru societăţile comerciale româneşti la lucrările şi serviciile cu finanţare publică, consultanţă şi asistenţă tehnică pentru accesul companiilor la surse private de capitalizare, eliminarea barierelor administrative de pe piaţa muncii şi încurajarea angajărilor în economia private. 

Premierul desemnat s-a întâlnit și cu reprezentanţii Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, condus de Florin Jianu. Aceştia au prezentat câteva dintre propunerile lor, între care o legislaţie stabilă, susținerea diferitelor programe pentru IMM-uri, simplificarea accesului la fonduri europene pentru întreprinderile mici și mijlocii.



De asemenea, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii mi-a formulat o propunere la care deja mă gândisem, să am un soi de consiliu consultativ, care să fie format din reprezentanții mediului de afaceri și mediului academic”, a explicat Ludovic Orban. 

Investiție în educație

Educația este o altă prioritate a premierului desemnat, care a încercat să identifice soluțiile pe baza discuțiilor cu specialiștii în domeniu. Obiectivul PNL, anunțat de Ludovic Orban, la finalul întâlnirii cu rectoratele: „Să tindem spre alocarea a 6% din PIB (n.r. Ministerului Educaţiei), că peste noapte nu se poate creşte atât de mult, de la un an – la altul. Cu siguranţă vom creşte sumele pentru educaţie”. În cadrul discuției cu universitățile, premierul desemnat a abordat mai multe subiecte, cum ar fi: „Posibilitatea de a utiliza resursele financiare care le rămân universităţilor – soldurile. Dezvoltarea cercetării la nivelul universităţilor, stabilirea alocărilor în funcţie de un cost diferenţiat per/student, care să fie calculat în funcţie de tipul de universitate.



Am discutat cu conducerea ASE, care şi-a arătat disponibilitatea de a participa la analize, la studii de impact, la prognoze economice având foarte multe capabilităţi pe zona economică, a mai spus Orban. 

Premierul desemnat Ludovic Orban s-a întâlnit, de asemenea, cu reprezentanţii societăţii civile şi ai sindicatelor. 

Paleta de probleme abordată a fost foarte largă: de la probleme din domeniul fiscal la probleme din domeniul energiei până la probleme legate de mediu, de funcționarea sistemului de asistență socială și probleme legate de educație și sănătate”, a explicat Ludovic Orban.

Liderul liberal a spus că PNL se va consulta cu societatea civilă înainte de luarea deciziilor în actul de guvernare. 

PNL va asigura transparența actului de guvernare și va respecta legea dialogului social, care presupune obligativitatea unor consultări cu partenerii sociali la nivelul guvernului dar și la nivelul fiecărui minister care urmează să ia decizii. 

 

Comanda: PNL
Executat de : Parghel Mihaela PFA
Cod mandatar: 31190005

Cotidian

S-a stins din viață unul dintre membrii trupei Holograf

Publicat

in

În această dimineață s-a stins din viață Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf. Anunțul a fost făcut pe Facebook de mai mulți apropiați ai muzicianului.

Muzicianul avea 70 de ani și se lupta cu o boală incurabilă.

„A plecat Mugurel Vrabete de la Holograf. E o veste foarte tristă. Mugurel era un om foarte distins, cultivat, blând, bun și un membru de bază al trupei, un basist talentat. Las un gând aici pentru cei dragi care au rămas în urma lui. Tinerețea noastră a însemnat și Holograf, deci și Mugurel. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de socializare.

Membrii formației Holograf au transmis, după decesul basistului trupei, Mugurel Vrabete, că acesta a fost pentru ei „un punct de echilibru” omul care îi aduna și îi așeza atunci când lucrurile se complicau.

„Vine o zi… și astăzi a venit o zi dureroasă. Iulian Vrabete a plecat dintre noi, după o luptă cu o boală incurabilă. A fost parte din familia Holograf timp de peste 40 de ani. Am scris împreună o mare parte din povestea trupei și am trăit împreună și bucurii, și tristeți. Ne doare enorm lipsa lui. Mugurel nu a fost doar prietenul nostru, fratele mai mare, basistul trupei sau un muzician pasionat și talentat. Pentru noi a fost un punct de echilibru, omul care ne aduna și ne așeza când lucrurile se complicau. Gândurile noastre sunt acum alături de familia lui. Drum lin, Mugurel”, au transmis membrii trupei într-o postare pe pagina de Facebook.

Citește mai departe

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Publicat

in

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Citește mai departe

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Publicat

in

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Citește mai departe

Trending