Connect with us

Cotidian

Braşovul, bănuit că „plimbă urşii” în judeţul Mureş

Published

on

Preşedintele executiv al PMP, senatorul de Mureş Marius Paşcan, a solicitat primului ministru şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să intervină în cazul înmulţirii excesive a urşilor de pe raza judeţului Mureş, unde aceştia produc mari pagube materiale şi unde au ucis deja doi oameni. Ba mai mult, senatorul de mureş acuză autorităţile braşovene că ar încerca să rezolve problema urşilor ducându-i în judeţul vecin, iar asta „pe ascuns”. Ceea ce spune politicianul din Mureş că ar face braşovenii este o faptă gravă, pentru că urşii nu pot fi mutaţi din loc în loc fără un ordin de relocare, semnat de Ministerul Mediului.



„Ursul este prădătorul suprem al pădurilor din România, iar prin înmulţirea sa necontrolată, excesivă, decimează prin dezechilibrul creat toate celelalte specii de animale care populează pădurile. Susţin surse autorizate, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că urşi din Braşov şi din alte judeţe învecinate au fost transportaţi şi relocaţi pe ascuns în judeţul Mureş, aceasta fiind, de fapt, cauza situaţiei dramatice actuale”, se arată într-un comunicat de presă al senatorului Marius Paşcan.

De asemenea, acesta i-a solicitat premierului Ludovic Orban, dar şi şi ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, ca, în regim de urgenţă, să promoveze „reglementările legale necesare pentru a asigura elementar respectarea prevederilor Constituţiei României, care stipulează că ‘dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate’, iar ‘libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile’. Viaţa unui urs sau a oricărui alt animal sălbatic nu poate fi mai presus de dreptul la viaţă al unui om”.



Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu Braşov şi ai Regiei Publice Locale a Pădurilor Braşov susţin susţin că afirmaţiile senatorului PMP de Mureş nu au nici o bază reală, mai ales că anul acesta nu s-a relocat nici un urs.

„Am un teanc de solicitări de relocare sau recoltare a unor urşi din judeţul Braşov, dar nu au fost aprobate, pentru că nu avea cine să le semneze la Ministerul Mediului”, a declarat şeful Gărzii Naţionale de Mediu Braşov, Mircea Paraschiv.

Pe de altă parte, directorul Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu, a declarat că anul acesta Ministerul Mediului a aprobat relocarea unui singur urs. Acesta ar fi trebuit să fie mutat din fondul cinegetic administrat de regia braşoveană într-unul din judeţul Vâlcea.



„Administratorii fondului cinegetic din judeţul Vâlcea nu au aprobat relocarea, astfel că ursul nu a mai fost mutat”, a declarat Dan Olteanu.

Pe de altă parte, şeful Gărzii de Mediu Braşov susţine că nimeni nu ar risca să plimbe urşii dintre un județ în altul, așa cum sugereaza paralemtarul PMP, fără a avea toate autorizaţiile. „Transportul unui urs se poate face numai cu ordinul de relocare semnat de minister. În caz contrar este faptă penală”, a explicat Paraschiv.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Un nou episod „Dorel” în Brașov. Firma care lucra la reabilitarea rețelei de alimentare cu apă de pe strada Cloșca a rupt conducta

Published

on

Brașovenii de pe mai multe străzi din centrul Brașovului au rămas astăzi fără apă potabilă, din cauza unei avarii la conducta de alimentare. Potrivit Companiei Apa Brașov, conducta a fost spartă de muncitorii unei firme care lucrau la reabilirarea rețelei de apă din această zonă a orașului, printr-un proiect cu finanțare europeană.

Firma care efectuează lucrări pe șantierul de pe str. Cloșca a avariat conducta de apă. Pentru reparații suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei, pe străzile Cloșca, Crișan, Horia, Memorandului, Pădurii, Făgetului, 8 Martie, Căprioarei, Șoimului, Șirul Livezii, Ștefan Octavian Iosif, După Ziduri, B-dul Eroilor nr. 29-37. Estimăm finalizarea lucrărilor de reperații până în jurul orei 17:00”, a anunțat Compania Apa în jurul orei 11.00.

La ora 14.00, operatorul a anunțat că au fost efectuate manevrele necesare pentru reluarea alimentării cu apă pe străzile afectate de lucrările desfășurate pe șantierul de pe str. Cloșca. Furnizarea apei a fost reluată pe toate străzile menționate, cu excepția porțiunii de pe strada Cloșca nr. 41-47, 38-68, unde lucrările erau în curs.

Acesta nu este primul incident în urma căruia rețelele de apă și canalizare din Brașov sunt sparte de „Dorei”, însă, de multe ori, avariile erau produse de firmele care lucrau la alte rețele, nu de către cele contractate de Compania Apa Brașov să reabiliteze sistemele de alimentare cu apă și canalizare.

Continue Reading

Cotidian

Schimbări importante pe Liniile 16 și 23 ale RATBV, începând de mâine

Published

on

Operatorul de transport public RATBV anunță modificări ale liniilor 16 și 23 începând de miercuri, 5 martie 2026, pentru a îmbunătăți legătura cu zona industrială și comercială Bartolomeu – Brintex. Schimbările au fost analizate și aprobate de Asociația de Transport Brașov.

Cea mai importantă modificare vizează traseul liniei 16, care revine la circulația obișnuită în zona Brintex, după finalizarea lucrărilor de acces pietonal dinspre strada Mică către terminalul „Stadionul Municipal”. În același timp, traseul este prelungit până la stația „Depozitele ILF”, care devine noul capăt de linie.

Extinderea adaugă două stații după oprirea „Cărămidăriei” – „Brintex” și „Depozite ILF” – într-o zonă cu trafic intens de călători. Autobuzele nu vor mai intra pe strada Mică, măsură menită să evite eventuale blocaje, în contextul viitoarelor evenimente programate la Sala Polivalentă Brașov.

Noul traseu al liniei 16:

Dus: LIVADA POŞTEI – B-dul Eroilor – B-dul 15 Noiembrie – Str. Castanilor – Str. 13 Decembrie – B-dul Griviţei – Str. Stadionului – Calea Făgăraşului – Șos. Cristianului –  Depozite ILF;

Întors: Depozite ILF – Șos.Cristianului –  STADIONUL MUNICIPAL – Calea Făgăraşului – Str. Stadionului – B-dul Griviţei – Str. 13 Decembrie – Str. I. Maniu – Str. N. Iorga – LIVADA POȘTEI.

 În ceea ce privește punctele de îmbarcare / debarcare deservite, traseul va avea următoarea configurație:

Stații dus: Livada Poștei – Dramatic – Castanilor – Onix – Universitate – Plevnei – Tudor Vladimirescu – Stadionul Tineretului – Bartolomeu Gară – Service – Cărămidăriei – Brintex – Depozite ILF;

Stații întors: Depozite ILF  – Brintex – Cărămidăriei  – Stadionul Municipal – Complex Bartolomeu – Stadionul Tineretului – Fartec – Academia Henri Coandă – Plevnei – Universitate – Onix – Sanitas – Primărie.

Primele plecări în curse vor fi efectuate în zilele lucrătoare la orele 05.07 (06.33 în zilele de week-end și sărbători legale), iar ultimele la orele 23.05 (22.15 – zile nelucrătoare). Pentru evitarea oricărei confuzii vă rugăm să consulați afișele cu orarele postate în toate stațiile de pe traseu și pe site-ul societății.  

Linia 23 își modifică orarul

În contextul modificărilor de traseu apărute pe Linia 16, modificări vor apărea și la graficul de circulație al Liniei 23, astfel încât autobuzele să acopere orar cât mai bine stațiile deservite de ambele.

Mai exact, reprezentanții RATBV spun că noile grafice de pe Linia 23 sunt corelate cu cele ale liniei 16, pentru a elimina suprapunerile și a îmbunătăți frecvența, în special la orele de vârf. Și în acest caz, programul actualizat va fi disponibil în stații și online, cu mențiunea „Valabil din 05.03.2026”.

Continue Reading

Cotidian

Peste 55.000 de brașoveni primesc reduceri la impozite. Facilitățile se aplică automat pentru două categorii de persoane

Published

on

Aproximativ 5.000 de persoane cu dizabilități din Brașov și proprietarii a peste 50.000 de imobile vechi vor beneficia de reduceri la impozitele locale, în urma intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 9 din 27 februarie 2026.

Noile prevederi vizează două categorii, conform legii: persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat și proprietarii clădirilor cu o vechime mai mare de 50 de ani. Pentru imobilele mai vechi de un secol, reducerea este mai consistentă.

Primarul George Scripcaru a anunțat că administrația locală va aplica automat facilitățile fiscale, fără ca beneficiarii să fie nevoiți să depună cereri sau să se prezinte la ghișee. Măsura a fost discutată și cu directorul Direcției Fiscale, Bianca Stoica (foto).

„Ne-am întâlnit pentru a stabili cel mai facil mod de aplicare a prevederilor ordonanței, care vizează modificarea impozitelor locale pentru persoanele cu dizabilități și reglementări privind taxele pentru clădirile mai vechi de 50 și 100 de ani. În cazul persoanelor cu handicap grav și accentuat, dorim să simplificăm procedura. Nu va mai fi necesară deplasarea la sediul Direcției Fiscale. Primăria a preluat deja de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului bazele de date actualizate, iar facilitățile vor fi operate automat în sistem”, a declarat primarul.

Se menține și bonificația de 10% pentru plata integrală a impozitelor până la 31 martie

Edilul a precizat că măsura va fi implementată începând din această lună și că se menține bonificația de 10% pentru plata integrală a impozitelor locale până la 31 martie. Pentru contribuabilii care au achitat deja sumele datorate înainte de aplicarea noilor prevederi, diferențele pot fi compensate cu obligațiile fiscale viitoare sau restituite la cerere.

Potrivit datelor municipalității, aproximativ 5.000 de persoane cu handicap grav sau accentuat vor beneficia de reducerea impozitului pentru locuința de domiciliu, terenul aferent și autoturismul propriu, în cazul în care acesta are o capacitate cilindrică de până la 2.000 cmc. Reducerea este de 50% pentru persoanele cu handicap grav și de 25% pentru cele cu handicap accentuat.

În ceea ce privește clădirile vechi, 46.461 de imobile cu o vechime între 50 și 100 de ani vor beneficia de o reducere de 15%, iar alte 4.873 de imobile, mai vechi de 100 de ani, vor avea o reducere de 25% la impozit.

Continue Reading

Trending