Două ore fără niciun fel de mașini în centrul Brașovului, pe 1 Decembrie. Pe unde vor circula autobuzele RATBV

Ceremoniile de 1 Decembrie aduc modificări în programul și traseele unor autobuze ale RATBV SA, care circulă în centrul Brașovului. De altfel, nu doar autobuzele vor fi oprite să circule prin zona Modarom, ci toate autoturismele, astfel încât să nu deranjeze ceremoniile de Ziua națională. 



 

Astfel, între orele 13.15 și 15.30, RATBV vor apărea modificări în orarele și traseele mijloacelor de transport în comun, în momentul în care pe Bulevardul Eroilor se vor desfășura manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României. Modificările vor fi aplicate după cum urmează:

  • autobuzele de pe liniile 1, 2, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36 și 41, pe sensul de deplasare spre Livada Poştei, vor întoarce pe Strada Vlad Ţepeş. RATBV S.A. va organiza o staţie temporară pentru toate aceste linii în zona Teatrului Dramatic;
  • autobuzele de pe liniile 51 şi 52, pe sensul de deplasare spre centrul vechi al oraşului, vor întoarce pe Strada Vlad Ţepeş, urmând să oprească în staţia temporară menţionată;
  • circulaţia autobuzelor de pe linia 20 (Livada Poştei – Poiana Braşov) va fi suspendată. Ultimele plecări în curse vor fi efectuate la orele 11.30, din ambele capete de linie;
  • circulaţia autobuzelor de pe linia 50 se va desfăşura de la capătul de linie Pietrele lui Solomon şi Poarta Schei;
  • autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare spre cartierul Astra, vor parcurge traseul: Stadionul Municipal – Strada Stadionului – Bulevardul Griviţei – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obişnuit;  



 

  • autobuzele de pe liniile 24 şi 28, pe sensul de deplasare spre Livada Poştei, vor circula pe un traseu deviat: Strada Avram Iancu – Strada A.I. Cuza – Strada Nicolae Iorga – Strada Lungă, apoi pe traseul obişnuit;
  •  autobuzele de pe linia 14, pe sensul spre centrul oraşului, vor circula pe un traseu deviat, după cum urmează: de la staţia „Răsăritul” vor parcurge Strada Cărămidăriei – Şoseaua Cristianului – Terminal Stadionul Municipal – Strada Avram Iancu – Strada A.I. Cuza – Strada N. Iorga – Strada Lungă, apoi pe traseul obişnuit.

Alte modificări ale traseelor pot interveni pentru scurt timp în urma măsurilor operative luate de Poliţia Rutieră.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.