Joi seara, Europa FM a organizat o dezbatere electorală la care a invitat primii șase candidați, din punct de vedere al scorurilor din sondaje, respectiv Klaus...
Studiul de fezabilitate al viitorului spital regional de la Brașov va fi elaborat de un consorțiu care are în portofoliu alte 40 de proiecte similare, de...
Până la sfârşitul acestei luni, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va avea un al doilea angiograf funcţional, care va fi folosit, printre altele, pentru proceduri de tromboliză...
Un focar de Hepatita A a fost depistat pe strada Carierei, în această săptămână, însă măsurile propriu-zise s-au lăsat așteptate din partea autorităților. Primele informații despre...
Un fost primar din comuna Cristian, județul Brașov, a fost ridicat noaptea trecută de către DIICOT și dus la audieri, în urma unei percheziții într-un dosar...
Autorităţile locale din Braşov promit că cele mai bune pârtii din România vor fi şi în acest sezon în Poiana Braşov. Lucrările de pregătire a pârtiilor şi...
Încă două etaje din corpul B al Spitalulu Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov au fost finalizate în proiectul de consolidare şi modernizare, iar de luni, aici se...
Autoritatea Electorală Permanentă a certificat spre neschimbare aplicația folosită pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale deși fusese notificată de către Serviciul de Telecomunicații Speciale de...
Echipa de handbal Corona Braşov a terminat la egalitate, 30-30 (15-15), meciul cu CSM Bucureşti, jucat în faţa unei săli arhipline. Echipa antrenată de Ion Crăciun,...
În aceasta seară, Regia Pădurilor Kronstadt va aduce bradul de Crăciun în Piaţa Sfatului. El a fost tăiat dintr-o pășune proprietate a municipiului Braşov, din zona...