Ramai la curent!

Cotidian

FOTO&VIDEO. Policlinica Spitalului Clinic de Copii Brașov, complet renovată. Anul viitor urmează și dotarea cu echipamente de ultimă generație

Publicat

in

Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic de Copii Brașov îi primește pe micuții pacienți cu o față nouă. 

Lucrările de reparații la cele 14 cabinete cu specialitățile medicale existente și în spital au fost finalizate după patru luni în care s-a intervenit pe zone, pentru a nu afecta activitatea medicilor.

În acest timp s-au făcut igienizări și zugrăveli și s-au modernizat toate instalațiile electrice și sanitare.

 

Lucrările au costat peste 523.500 de lei, bani alocați de Consiliul Judetean Brașov, iar odată cu ele ambele „porți de intrare” în spital oferă acum cele mai bune condiții pentru preluarea pacienților.

„In urma cu două săptămâni am finalizat lucrarea de extindere și modernizare a unității de primiri urgențe a spitalului nostru, iar acum și aceste lucrări de reparații și igienizări pentru ambulatoriu. Aici s-a lucrat patru luni, timp in care s-a intervenit etapizat, astfel încât activitatea medicală să nu aibă de suferit. Putem spune că în acest moment, ambele porți de intrare în spital- UPU și ambulatoriul, oferă cele mai bune condiții, pe de o parte pentru urgențe, iar pe de altă parte, pentru pacienții care vin la consultații de specialitate”, a declarat directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, dr. Liviu Muntean.

Anul viitor, ambulatoriul de specialitate va intra intr-un proiect de dotare cu echipamente de specialitate, printr-un Program cu finanțare europeană, a anunțat Consiliul Judetean Brașov. 

 

În altă ordine de idei, s-au finalizat şi reparaţiile la centrala termică a spitalului, al căror cost a fost de 86.000 lei, iar până la 31 decembrie urmează să se încheie lucrările la secţia Pediatrie I (reparaţii şi igienizare la Compartimentul de neonatologie, a căror valoare este de 689.000 lei), la Spălătorie (reparaţii şi dotare cu maşini de spălat performante, practic aceasta fiind înnoită în totalitate în urma unei investiţii de 285.000 lei), precum şi lucrările de amenajare a sălilor de curs pentru studenţi şi a Biroului de Management al Calităţii, care se ridică la suma de 150.000 lei.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Trending