Ramai la curent!

Educație

Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă intră în șantier. Două corpuri de clădire vor fi eficientizate energetic

Publicat

in

Colegiul Național „Dr Ioan Meșotă” va intra anul acesta în șantier, anunțul fiind făcut joi de primarul Brașovului, George Scripcaru, în cadrul festivității prin care s-a marcat împlinirea a aniversarea a 151 de ani de existență a liceului.  Prin acest proiect se va face reabilitarea energetică a Corpului A și a sălii de sport a liceului. „Este o lucrare de peste 4,5 milioane de lei, care se va derula pe tot parcursul anului 2020. Cu această ocazie vom reface și terenul de sport din curtea liceului”, a anunțat primarul în timpul festivității. 

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, cu valoare de 4.522.467.65 lei cu TVA, a fost semnat cu firma brașoveană HAR&H a  în 21 ianuarie, finanțarea fiind asigurată integral de la bugetul local.  Lucrările trebuie terminate până la sfârșitul anului viitor, termenul de execuție fiind de 23 de luni, din care 5 luni rezervate proiectării.

Pentru creșterea performanței energetice, la Corpul A sunt prevăzute lucrări de termoizolare a planșeului de la ultimul nivel cu 25 cm de polistiren expandat ignifugat de înaltă densitate și refacerea hidroizolațiilor, înlocuirea instalației electrice, montarea de panouri solar-termice pentru prepararea apei calde, montarea de panouri solare fotovoltaice pentru producerea unei părți din energia electrică necesară funcționării clădirii.

Pentru sala de sport se vor realiza lucrări de termoizolare a pereților exteriori și a planșeului de la ultimul nivel, înlocuirea tâmplăriei existente, înlocuirea cazanului pentru apă caldă cu o centrală cu condensație, înlocuirea caloriferelor și aerotermelor, montarea unor robinete de reglaj cu cap termostatic, înlocuirea instalației de iluminat și montarea de panouri solare care să ajute la prepararea apei calde și a unei părți din electricitate.

Pe lângă lucrările de bază, documentația prevede și lucrări conexe, de tipul reparațiilor de tencuieli și finisaje, precum și lucrări de actualizare a stării clădirilor în conformitate cu ultimele reglementări legale referitoare la siguranța la foc a construcțiilor.

220.000 de lei și pentru reparații curente 

Tot anul acesta,  pentru lucrările de reparaţii curente din acest an, liceul brașovean are propus un buget de 220.000 lei, tot din bugetul local, bani solicitați de colegiu pentru zugrăveli interioare, recondiţionarea şi montarea unei noi porți la terenul de sport, iluminatul nocturn al terenului de sport și iluminarea arhitecturală a corpurilor A, B și C.

Educație

Cursuri feroviare cu practică și echipamente moderne. Cât costă și cât durează să devii mecanic de locomotivă, impiegat sau acar în 2026

CENAFER pregătește o nouă sesiune de cursuri pentru meserii feroviare, cu admitere și examene desfășurate online. Candidații vor beneficia de formare practică, inclusiv cu echipamente moderne, într-un domeniu tot mai căutat.

Publicat

in

Cei care își doresc o carieră în domeniul feroviar au, în curând, o nouă oportunitate, respectiv cursurile organizate de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER.). Acestea ar urma să înceapă luna viitoare, iar procesul de admitere vine cu schimbări importante, anunță organizatorii.

CENAFER a publicat deja tematica și bibliografia pentru programele de calificare, care vizează mai multe meserii esențiale precum mecanic de locomotivă, șef de tren, impiegat de mișcare sau acar. Candidații mai au timp să se pregătească până la examenul de admitere, programat, cel mai probabil, în luna mai. Până atunci, organizatorii cursurilor testează aplicația online care va fi utilizată pentru accesul la examen.

Noutății în admiterea la cursurile CENAFER

O noutate majoră în acest an este digitalizarea aproape completă a procesului. Înscrierea, depunerea documentelor și plata taxei de 100 de lei se vor face exclusiv online, printr-o platformă dedicată. Inclusiv examenul de admitere va fi susținut online, la disciplinele Matematică, Fizică și Limba Română, la nivel de gimnaziu și început de liceu.

După promovarea examenului, cursanții vor urma un program de formare de aproximativ nouă luni, care include atât pregătire teoretică și practică, cât și un stagiu în producție la operatori feroviari. În plus, costurile cursurilor vor putea fi achitate în rate, o facilitate menită să atragă mai mulți candidați.

Un alt element de noutate este introducerea unui echipament modern de instruire, furnizat de o companie americană, care va permite viitorilor mecanici de locomotivă să exerseze în condiții apropiate de cele reale.

Programele de calificare profesională organizate de CENAFER, nivelurile de calificare, durata și tarifele acestora

Sursa: Club Feroviar

Citește mai departe

Educație

„Zbor Meets Basketball”: Sportivi și specialiști din Federația Română de Baschet, față în față cu tinerii din Brașov

Tinerii din Brașov sunt invitați la un eveniment dedicat baschetului, unde pot întâlni sportivi profesioniști și specialiști din domeniu. „Zbor Meets Basketball” promite povești reale, inspirație și acces direct la culisele sportului de performanță.

Publicat

in

         Zbor Hub Brașov, spațiul de explorat dedicat tinerilor brașoveni, organizează vineri un eveniment dedicat pasionaților de baschet și tinerilor interesați de sportul de performanță. Numită „Zbor Meets Basketball”, activitatea aduce în prim-plan sportivi profesioniști și specialiști din culisele performanței, într-o întâlnire menită să inspire și să conecteze comunitatea locală a tinerilor din Brașov.

        Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu sportivi de la CSM Corona Brașov, în cadrul unei sesiuni de tip Meet & Greet, unde vor putea afla detalii despre viața de sportiv profesionist, antrenamentele zilnice și provocările competițiilor.

        Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este sesiunea „Meet The Pro’s”, unde invitați din cadrul Federației Române de Baschet vor împărtăși experiențe din cariera lor. Printre aceștia se numără Sarah Dumitrescu, fostă jucătoare în NCAA și Euroligă, în prezent coordonatoarea proiectului „Her World Her Rules”, dedicat fetelor care vor să descopere baschetul, Toni Pavel, component al lotului național de 3×3, și Alex Cîrciu, triplu campion național la atletism, specialist în marketing sportiv și doctor în domeniul sportului.

        Discuțiile vor aborda teme precum drumul către performanță, disciplina necesară în sport, dar și oportunitățile și provocările întâlnite de-a lungul carierei.

        Evenimentul este deschis tinerilor interesați de sport, dezvoltare personală și implicare în comunitate, dar și tuturor celor care își doresc să descopere oportunități de învățare din experiențele unor profesioniști.

        Participarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate prin aplicația Zbor. Cei care vor veni la acest eveniment vor beneficia și de invitații la meciul de baschet dintre CSM Corona Brașov și CSU Sibiu, programat sâmbătă.

        Citește mai departe

        Educație

        Tinerii de 18 ani pot călători gratis prin Europa. Trenul DiscoverEU marchează 40 de ani de Spațiu Schengen cu 40.000 de permise de călătorie pentru tineri

        Publicat

        in

        Tinerii europeni care au 18 ani sunt invitați să prindă trenul DiscoverEU, o acțiune a programului Erasmus+. Programul este organizat cu ocazia împlinitii a 40 de existență a Spațiului Schengen, iar noua rundă de înscrieri a început în 8 aprilie și se încheie pe 22 aprilie 2026.

        Prin acest program, 40.000 de tineri primesc un permis de călătorie pentru a se deplasa cu mijloacele de transport cele mai ecologice, cum ar fi trenurile. În cazul persoanelor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate pot fi acceptate și alte mijloace de transport. De asemenea, ei vor primi un card de reducere DiscoverEU pentru a beneficia de numeroase reduceri la cazare, activități culturale și sportive, transport local sau alte servicii. 

        Tinerii selectați pot călători până la 7 zile într-un interval de maximum o lună, în perioada autorizată de călătorie: 1 iulie 2026 – 30 septembrie 2027. Aplicanții pot merge singuri sau împreună cu până la 4 prieteni, dacă și aceștia îndeplinesc condițiile de participare. 

        Programul oferă și sprijin suplimentar pentru participanții cu dizabilități.

        Programul include:

        – transport gratuit, în principal cu trenul;

        – reduceri la cazare, transport local, activități culturale și sportive;

        – oportunitatea de a descoperi cultura și istoria Europei și de a întâlni tineri din alte țări.

        Care sunt regulile de participare:

        – Solicitanții trebuie să fie născuți între 1 iulie 2007 și 30 iunie 2008;

        – Solicitanții trebuie să aibă act de identitate, pașaport sau permis de ședere valabil;

        – Solicitanții trebuie să fie cetățeni sau rezidenți într-o țară eligibilă;

        – Solicitanții trebuie să completeze formularul online și quiz-ul de selecție.

        Citește mai departe

        Trending