Șapte medici din Brașov, trimiși în judecată pentru aproape 1900 de acte de fals

Poliţiştii braşoveni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, au finalizat cercetările şi referatele de trimitere în judecată în cazul celor şapte medici reţinuţi în iulie, după percheziţiile efectuate la cabinetul unde aceştia erau angajaţi să emită avize psihologice.



Aceştia au fost cercetaţi, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de „abuz în serviciu”, „complicitate la abuz în serviciu” şi „fals intelectual”, fiecare câte 262 acte materiale în formă continuată, respectiv „participaţie improprie la fals intelectual”, 291 acte materiale în formă continuată.

Conform unui comunicat al IPJ Braşov, cercetările au vizat activitatea infracţională a inculpaţilor, care, în calitate de medici care îşi desfăşurau activitatea în cadrul unei comisii medicale, nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia în vigoare, care presupun obligaţia de examinare medicală a persoanelor care s-au adresat unităţii în cauză, în vederea obţinerii unui aviz de aptitudine medicală/aviz psihologic necesar ocupării unor funcţii.



„Toţi medicii specialişti, membri în comisie, cu toate că figurează ca angajaţi ai societăţii comerciale, şi-ar fi desfăşurat activitatea profesională zilnică în cadrul altor unităţi/cabinete medicale, nefiind prezenţi la sediul persoanei juridice percheziţionate. Aceştia s-ar fi prezentat ocazional, însă s-ar fi ocupat doar de semnarea şi parafarea fişelor medicale înregistrate în perioada anterioară, nu de examinarea medicală propriu-zisă a persoanelor care solicitau emiterea avizelor medicale”, a precizat IPJ Braşov

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.