Modificări în semestrul II. Elevii de la Colegiul de Informatică revin la școala lor, iar cei de la Unirea se vor muta în Astra

Elevii Colegiului de Informatică Grigore Moisil se vor întoarce după vacanță la școala lor, după mai bine de un an în care au fost nevoiți să meargă la cursuri în clădirea fostei școli de pe strada Cocorului. La sfârșitul anului trecut au fost finalizate lucrările de eficientizare energetică a clădirilor Colegiului de Informatică, de pe Calea București, a anunțat primarul Brașovului,. George Scripcaru, care a adăugat că după ce elevii de la „Info“ se vor muta înapoi în școala lor, clădirea din Steagu va fi ocupată de elevii de la Colegiul Național Unirea, acolo unde reparațiile capital vor fi reluate cu termen de finalizare 1 septembrie 2020. Ambele lucrări, și cea de   la Colegiul de Informatică și cea de la Colegiul Unirea, sunt executate de SC RIAL SRL, companie aflată în subordinea Consiliului Local Brașov.



În ultimul an, elevii de la Info au învățat în școala de pe strada Cocorului

„Așa cum am promis la începutul anului școlar, din semestrul al II-lea, elevii de la Moisil vor începe școala în «casa» lor, dar într-o casă modernă, care asigură cele mai bune condiții de educație. A fost un proces greu pentru că firma care a câștigat licitația, nu doar că nu a reușit să respecte graficul de lucrări, dar ne-a ținut și blocați atâta timp. Vom regla problemele cu această firmă în instanţă, unde vrem să recuperăm toate prejudiciile pe care ni le-a produs, atât la Liceul de Informatică, cât și la Unirea”, a declarat primarul George Scripcaru.

Lucrările la Colegiul de Informatică au fost terminate în trei luni de către RIAL

Lucrările au fost execitate în numai trei luni de către firma Municipalității, RIAL SRL care a preluat „din mers“ șantierul de pe Calea București. La începutul lunii septembrie, când lucrările ar fi trebuit sa fie finalizate de către firma spaniolă SC Construcciones Deco SA, acestea erau aproape gata la Corpul A, iar la corpul B erau executate în proporție de 65%. Lucrările de eficientizare energetică a Colegiului Naţional „Grigore Moisil” Braşov au fost începute în aprilie 2018 și trebuiau să fie gata în septembrie 2019. Valoarea contractului era de 4,2 milioane lei, iar termenul de finalizare a proiectului a fost 15 septembrie 2019. Acest proiect a fost finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, finanțare care expirând în septembrie a trebuit să fie completată cu fonduri de la bugetul local. Pentru recuperarea acestor fonduri însă, firma spaniolă a fost acționată în judecată iar procesul este acum în desfășurare, după cum a precizat primarul.



Elevii de la Unirea se mută în Astra. Șantierul din corpul A va fi preluat tot de către contructorul municipalității, SC RIAL SRL

Imediat după ce elevii de la Info se vor muta înapoi în școala lor, clădirea de pe strada Cocorului, utilizată până acum, va fi folosită de elevii de la Colegiul Național Unirea. Colegiul Unirea este și el în plin șantier, iar primarul spune că cel târziu la începutul luni septembrie, toate lucrările – unele complexe de reparații capital, trebuie să fie gata. 

„Odată cu mutarea elevilor de la Informatică la sediul liceului de pe Calea București, spațiul rămas liber va fi ocupat de  elevii de la Unirea, astfel încât să nu mai fie nevoiți să învețe după-amiaza. Totodată, cei de la RIAL vor intra în forță să finalizeze lucrările la corpul A, astfel încât, până la sfârșitul lunii august, lucrările la acest corp să fie finalizate, iar noul an școlar să îi găsească pe cei de la Unirea în sediul lor”, a declarat primarul.



Lucrările de reparații capital ale corpului A de la Colegiul Unirea au fost începute de aceeași firmă spanionă care a a lucrat la Info. Și acest proiect de la Unirea însă a avut aceeași soartă, rămânând blocat, până când constructorul a fost concediat. În plus, la Unirea pentru o perioadă au fost suspendate lucrările, pentru a se face o anchetă, după ce la subsol au fost găsite câteva fragmente osoase, care în final s-au dovedit a fi de origine animal.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.