Connect with us

Educație

FOTO&VIDEO. Lecția de protecția mediului prin lectură, predată la Școala 6. Aruncăm mizeria la întâmplare că „și alții o fac”?

Published

on

Elevii de clasa a II-a de la Școala Gimnazială nr 6 au luat parte la o lecție deschisă pe tema colectării selective a deșeurilor și protecția mediului. Micuții au aflat cât de importante sunt gesturile mici pe care le pot face pentru a reduce poluarea și a avea grijă de mediul înconjurător.

Lecția a făcut parte din proiectul „De la mic la mare reciclăm” inițiat de operatorul de salubrizare Comprest SA în colaborare cu Primăria Brașov, proiect care ar urma să se deruleze pe parcursul întregului an în mai multe unități școlare din Brașov. Lecția a fost una interactivă, presupunând atât lecturarea unei povești, cât și exerciții practice de reciclare. Astfel, prin intermediul personajului „Nom-Nom” elevii au învățat că aruncarea gunoiului la întâmplare este o reală problemă, care duce la poluare și la afectarea stării de sănătate atât a lor, cât și a celor din jurul lor.

Poveștile îi învață pe copii să fie mai responsabili

„Nom-Nom se dovedește un personaj «cool», în opoziție cu Mama Natura care părea să fie «cicălitoare». Acest lucru se dovedește interesant pentru copiii prezenți, fiind atrași de acest personaj care era foarte binevoitor cu cei care aruncau gunoiul, spunându-le «că și alții o fac», și tot el lăsa pe toată lumea, ba chiar ii încuraja pe toți să mănânce și să bea tot ce își doresc pentru că el va «strânge în urma lor». Toate acțiunile oamenilor de arunca «nimicuri» îl fac pe Nom-Nom să devină tot mai mare și mai puternic, ceea ce nu mai e pe placul copiiilor și nici al celorlalte personaje din carte, care și-au dat seama că lucrurile trebuiau să se schimbe. Prin această lectură, copiii învață de fapt că trebuie să fie responsabili, să nu arunce gunoiul la întâmplare, dar și să recicleze”, a explicat învățătoarea Maria Zuba.

Aceasta este voluntar în cadrul unui alt proiect educațional, „Dăruim comori, creștem oameni mari”, ce are scopul de a-i determina pe cei mici să citească mai mult, dar și de a-i ajuta să-și îmbunătățească cunoștințele despre diferite domenii de activitate, astfel încât să devină mai responsabili când sunt mari.

Drumul gunoiului și al reciclabilelor

După lectură, împreună cu reprezentanții Comprest, micuții au aflat în mod practic cum ar trebui să recicleze deșeurile și au primit din partea operatorului de salubrizare și un cadou, o pubelă în miniatură din material reciclat. De altfel, elevii au mai aflat că din deșeurile de plastic pe care le vor recila se vor face fibre ce vor fi folosite apoi la fabricarea unor produse textile, dar și că dacă vor pune în pubelele albastre destinate reciclării hârtiei vechile caiete, acestea se vor transforma apoi în caiete de noi sau coli pe care le vor putea utiliza la școală. În plus, elevii au mai aflat și ce înseamnă simboluri de pe ambalajele reciclabile și au vizionat și câteva filme despre sortarea deșeurilor reciclabile la depozitul ecologic, dar și care este de fapt drumul deșeurilor pe care ei le aruncă și cum ajung cele reciclabile să fie refolosite sub forma unor produse.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Educație

Încep cursurile gratuite de pregătire pentru bacalaureat și admitere, organizate de Universitatea Transilvania din Brașov

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov organizează și în acest an, începând din luna martie, cursuri gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat, dar și pentru examenele de admitere din cadrul universității. În luna aprilie se va organiza și o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină.

Cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat

La fel ca în fiecare an, și de această dată se vor desfășura ore de pregătire la Limba și literatura română, Limba germană, Matematică și Informatică. Lecțiile sunt susținute de cadre didactice ale Universității Transilvania din Brașov.

La Limba și literatura română cursurile încep în 20 martie și urmăresc să îi învețe pe elevi cum să analizeze stilistic textele literare și nonliterare și cum să utilizeze corect și adecvat limba română în diferite situații de comunicare. De asemenea, cursurile de pregătire la Limba și literatura română sunt axate și pe înțelegerea articulată și descrierea în concepte clare a operelor marilor clasici și prozatorilor interbelici.

Pentru limba și literatura română cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TII1, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 20.03.2026.

Pentru limba germană cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TP4, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 14.04.2026.

La matematică se abordează noțiuni de algebră, de analiză matematică, trigonometrie și geometrie, iar cele de informatică cuprind noțiuni de algoritmi, grafuri,

Pentru matematică și informatică cursurile se vor desfășura în format on-line și vor fi disponibile pe platforma edu.unitbv.ro, conform programării, începând cu data de 12.03.2026 (matematică) și 11.03.2026 (informatică).

Pregătire pentru admiterea 2026 

Ca o noutate, în acest an se organizează cursuri de pregătire pentru proba practică obligatorie de admitere la Facultatea de Educație fizică și sporturi montane. În perioada 14-20 iulie, în sala (mică) de jocuri sportive a Facultății, cadrele didactice de specialitate vor susține ore de antrenament pentru „testarea capacității motrice generale”, în cadrul cărora se va exersa traseul aplicativ al probei practice și exercițiile motrice necesare susținerii testării. Programul complet de desfășurare va fi anunțat la începutul lunii iulie.

Și la Facultatea de Muzică se vor organiza cursuri de pregătire pentru examenul de admitere, începând din luna aprilie. Orele de pregătire gratuite vor fi susținute de profesori ai facultății, la specializările Muzică (Teoria Muzicii, Solfegiu, Dicteu), Interpretare Muzicală – instrumente (pian, vioară, violă, chitară, flaut, clarinet și saxofon) și Interpretare Muzicală – Canto.

La Facultatea de Medicină simularea examenului de admitere se va organiza în data de 25 aprilie. Detaliile organizatorice vor fi afișate pe site-ul medicină.unitbv.ro la începutul lunii aprilie.

Toate cursurile sunt gratuite. Acestea se adresează atât elevilor din clasele a XI-a și a XII-a cât și altor persoane care doresc să susțină în acest an examenul de bacalaureat sau /și examenele de admitere la universitate.

Programul complet al orelor de pregătire este disponibil la: https://admitere.unitbv.ro/pregatire-bac-si-admitere.html.

Continue Reading

Educație

Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.

UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.

A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare

Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.

Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.

Evoluție constantă și recunoaștere internațională

Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.

La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.

Continue Reading

Cotidian

O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour

Published

on

Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.

Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.

Gesturi mici, impact mare pentru mediu

În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:

  • să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
  • să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
  • să scoată încărcătoarele din priză,
  • să evite folosirea aparatelor electrice mari.

Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu

Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.

Continue Reading

Trending