Doi gemeni de două luni si jumătate au murit, unul acasă, la Apața, iar al doilea la Spitalul Clinic De Copii Brașov. Copiii fusesera internați și săptămâna trecută și externați sănătoși, la începutul săptămânii.
Espe vorba despre o fetiță, care a murit la spital, și de un baiețel care ar fi murit acasă, la bunica sa.
Reprezentanţii Poliţiei Braşov au transmis că poliţiştii au fost sesizaţi că un copil în vârstă de două luni şi două săptămâni a decedat la domiciliul său din localitatea Apaţa.
“La faţa locului a intervenit un echipaj medical care a constatat decesul, cadavrul fiind preluat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov pentru efectuarea autopsiei şi stabilirii cauzei reale a decesului. Ulterior, la data de 13.02.2020, in jurul orei 16.00, IPJ Brasov a fost sesizat de către reprezentanți ai Spitalului de Copii Braşov cu privire la faptul că sora geamană a minorului anterior menţionat a fost adusă la aceasta unitate medicală in jurul orei 12.15, decedând la scurt timp după ce a fost adusă”, a transmis IPJ Braşov.
Potrivit mytex.ro, mama a spus medicilor că l-a alăptat pe baiat și l-a pus la culcare. El părea sănătos, însă dimineața l-a găsit mort. După ce a anunțat ce s-a întâmplat, polițiștii din localitate au început cercetările și au dus fetița preventiv la Spitalul de Urgență pentru Copii Brașov. Deși nu dădea semne de boală, cea mică a fost internată. Trei ore mai târziu a murit și ea.
În acest caz a fost deschis dosar penal la Parchetul de le lângă Judecătoria Rupea. Deocamdatăse așteapta rezultatele de la Medicina Legală în cazul celor doi copii decedați.
Cei mici mai fuseseră internați săptămâna trecută, cu insuficiențe respitatorii. Ambii au fost externați sănătoși, fetița vineri, baiețelul luni.
1 Trackback / Pingback