Ramai la curent!

Investitii

Visul unei nopți de iarnă, la Poiana Brașov. 32 de milioane de euro, pentru încă 10 kilometri de pârtii de schi, funcționale 110 zile pe an

Publicat

in

Extinderea domeniului schiabil din Poiana Brașov este anunțată repetitiv, de mai mulți ani, de cele mai multe ori planul fiind reluat și prezentat în ani electorali. La începutul fiecărui an, autoritățile locale brașovene anunță că în bugetul local al Brașovului sunt prevăzuți bani pentru realizarea documentațiilor tehnice. Același lucru s-a întâmplat și joi, când într-o conferință de presă, în prezența ministrului interimar al Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a fost prezentat un concept de extindere a domeniului schiabil, care face parte dintr-un master plan de dezvoltare a stațiunii (pentru care Asociației de Turism Poiana Brașov a plătit 75.000 de euro unei firme din Austria).



2020: 250.000 lei, pentru Studiul de fezabilitate și Proiectul tehnic 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat joi că în bugetul local pe anul acesta este prevăzută suma de 250.000 de lei, pentru realizarea documentației tehnice aferente proiectului, respectiv a Studiului de fezabilitate și a Proiectului Tehnic, după care se va putea lansa și licitația de lucrări. În acest moment, autoritățile locale au doar o estimare privind valoarea investiției, . Potrivit unei evaluări a specialiștilor austrieci, investiția se ridică la 32 milioane de euro. 

În ceea ce privește finanțarea lucrărilor, primarul nu a prezentat un montaj financiar, lăsând de înțeles prin discurs că „vom vedea”. Totuși, el a fost completat de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, care a afirmatat că o opțiune ar fi accesarea banilor europeni, în ciclul bugetar 2021 – 2027. „Finanțarea europeană ar putea fi accesată și în contextul implementării acestui proiect printr-un parteneriat public – privat”, a mai spus Veștea. Tot el a sugerat ca la nivelul Guvernului să se analizeze posibilitatea ca în loc să susțină proiectul domeniului schiabil de pe Masivul Făgăraș, să se ia în calcul susținerea extinderii domeniului schiabil din Poiana Brașov. 



 Zona Cheișoara din Râșnov, o poartă de intrare pe domeniul schiabil 

Potrivit master planului, domeniul schiabil spre Râşnov va fi extins cu aproape 30 de hectare (de la 70  ha la 100 ha). Lungimea totală a pârtiilor va fi mărită de la aproximativ 20 km la aproximativ 30  km. Proiectul include amenajarea a 10,4 km de pârtii (Drumul Albastru, Vanga Mare şi pârtii de legătură). Rețeaua de pârtii va face legătura între partea superioară a Masivului Postăvarul și zona Cheișoara din Râșnov. Estimarea specialiștilor austrieci este că pârtiile nou amenajate vor fi funcționale 110 zile pe an. 



Proiectul mai prevede realizarea unei telegondole dinspre Râşnov, în lungime de 1.830 de metri, precum şi a unui telescaun pe un traseu de 900 de metri din zona Kanzel. Conform reprezentanților Asociației de Turism Poiana Brașov, telegondola va fi realizată pe versantul nord – vestic, promisiunea lor fiind că nu va fi afectată de vântul puternic. 

Lac de acumulare, alimentat de ploile de primăvară  

Cum iarna a devenit un anotimp în ultima perioadă un anotimp secetos, noile pârtii vor fi înzăpezite cu ajutorul instalațiilor de producere a zăpezi artificiale. În acest sens, în master plan este prevăzută amenajarea unui lac artificial cu o capacitate de 100.000 mc, care precizat reprezentanții asociației amintite, va fi alimentat primăvara, din cursurile de apă din zonă, când debitul acestora crește mult în urma ploilor abundente. Ba mai mult, în master plan se arată că noul lac va fi legat cu cel existent pe platoul Ruia, iar acest lucru va face posibilă alimentarea ambelor cu apă provenită din precipitații, renuțându-se astfel la alimentarea cu apă potabilă din rețeaua municipiului Brașov. 



Câteva poienițe, transformate în parcări? 

Proiectul de extindere mai prevede și amenajarea unor parcări şi noi căi de acces dinspre Râşnov. Practic, a explicat primarul Râșnovului, Liviu Butnariu, din Râșnov, accesul pe domeniul schiabil se va face pe Drumul Cheișoara, o arteră care a fost asfaltată în cursul acestui an. 

În ceea ce privește parcările, reprezentantul Asociației de Turism Poiana Brașov a precizat că vor putea fi amenajate până la 1.000 de locuri de parcare. „Acestea ar putea fi amenajate în niște poienițe”, a declarat Rufa, care a explicat faptul că, pe planșe, poienițele în cauză sunt marcate cu roșu. 

În master plan se mai arată că în prezent, domeniul schiabil generează venituri de 5,5 milioane de euro, iar după extindere, veniturile se vor ridica la 9,75 milioane de euro. 



Pentru a se putea realiza acest proiect, va fi nevoie de asocierea municipiului Brașov cu orașul Râșnov, având în vedere că noile pârtii vor fi amenajate în fondul forestier al Râșnovului. 

După ce a asistat la această prezentare, ministrul Tineretului și Sporturilor a declarat că Brașovul este primul județ care i-a prezentat un master plan privind dezvoltarea infrastructurii pentru sporturile de iarnă și a precizat că acest proiect ar trebui susținut de Guvernul României. 

 

 

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Investitii

O treime din bugetul Brașovului, alocat investițiilor. Lista principalelor proiecte aflate pe agenda municipalității brașovene

Aproape o treime din bugetul Brașovului pe 2026 este direcționată către investiții, cu peste 500 de milioane de lei alocați pentru proiecte majore. De la școli și spitale, până la infrastructură rutieră și dezvoltarea turismului, autoritățile locale pregătesc un an intens de lucrări și modernizări

Publicat

in

Consiliul Local Brașov va aproba în această lună bugetul local pe anul în curs, apoi va putea începe realizarea investițiilor planificate pentru acest an. De asltfel, potrivit proiectului bugetului local, în acest an, 33,76% din cheltuieli sunt alocate secțiunii de dezvoltare (investiții).

Mai exact, din cheltuielile prevăzute în bugetul local, estimate la 1.519.854.000 lei, pentru secțiunea de dezvolare este prevăzută suma de 513.138.050 lei, diferența, un cuantum de 1.006.716.060 lei urmând a fi folosită pentru cheltuielile de funcționare (gospodărirea orașului, salarii, utilități, bunuri și servicii).

Conform listei de investiții pe anul în curs, pentru proiectele din domeniul educației este alocată suma de 80,59 milioane lei, pentru dezvoltare publică – 97,15 milioane lei, pentru protecția mediului – 48,58 milioane lei, pentru străzi – 26,10 milioane lei, iar pentru turism – 11,22 milioane lei.

Obiective de investiţii majore în anul 2026 :

UNITĂȚI DE ÎNVĂŢĂMÂNT: 80,59 milioane lei

1. Continuarea lucrărilor de reparații capitale/investiții la obiectivele de investiții:

– Construire Grădinița în cartier Astra

– Construire Grădinița și amenajări- Conexe- str. Ioan V.Socec nr.4

– Construire creșe (str. Lebedei, Str. I.V. Socec, str. Fundăturii)- parteneriat CNI

– Consolidare, extindere și eficientizare energetică Grădinița nr. 5

– Extindere și mansardare Grădinița nr.7

– Construire Sala Sport Școala Gimnazială  nr.4

– Extindere Școala Gimnazială nr.14- corp A

  •  Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare:

– Documentații tehnice construire școală și sală sport str. Zaharia Stancu

– Documentații tehnice extindere Școala Gimnazială nr.14 și Sala Sport str. Agricultorilor

– Documentații tehnice construire grădinițe în cartiere (Stupini, Triaj)               

– Documentații tehnice înființare spațiu de învățământ Creșa și școala buffer- str. Panselelor nr.23

– Documentații tehnice reabilitare Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu corp B-str. Școlii

– Documentații tehnice pentru obținere autorizație ISU la unități de învățământ

3. Demararea procedurilor pentru achiziția contractelor de lucrări

– Construire sala sport Liceul Tehnologic Dr. Nicolae Rucăreanu

– Construire grădinița str.Tudor Arghezi

– Extindere Grădinița nr.26

– Reabilitare sală Sport Colegiul Tehnic Mircea Cristea

– Eficientizare energetică în unități de învățământ preuniversitar

– Construire corp clădire nou Școala Gimnazială nr.8

– Mansardare Școala Gimnazială nr.9-corp B

4. Investiții în unități de învățământ- finanțate prin contract BERD ( Colegiul National Andrei Șaguna corp A, B, Scoala Gimnazială nr.12-corp B, Scoala Gimnazială nr.1-corp B, Imobile Str. Fundăturii nr.2)

  •  DEZVOLTARE  PUBLICĂ: 97,15 milioane lei

1. Documentații tehnice pentru- Actualizare PUG Municipiul Brașov

2. Ansambluri locuri de joacă, parcuri sportive, elemente urbanistice

3.Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase

4.Complex Multifuncțional- Sala Polivalentă Brașov

5. Construire Stadionul Tineretului-Municipiul Brașov

6. Documentații tehnice Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale

7. Regenerare clădiri publice – schimbare de destinație din centrala termică în centru multifuncțional

8. Documentații tehnice pentru înființare Centrul de recuperare adicții – strada Mărășești

9. Documentații tehnice Amenajare zona adiacentă Complexului Sportiv Ion Țiriac

10. Documentații tehnice Amenajare Promenada zona Castanilor

PROTECŢIA MEDIULUI: 48,58 milioane lei

1.Închiderea depozitului de deşeuri Timiş – Triaj (menajer și industrial)

2. Extinderea rețelelor de alimentare cu apa și canalizare în cartierele Stupini și Tractorul 1 și str. Narciselor în Mun. Brașov

3. Înființare centru integrat de colectare separată prin aport voluntar

4. Achiziție ecoinsule

STRĂZI: 26,10 milioane lei

 Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare si execuție pentru infrastructură:

-Extindere, consolidare și modernizare infrastructură rutieră și pietonală

-Documentații tehnice Pasaj rutier de acces cartier Tractorul-Coresi

– Construire pasaj rutier cartier Tractorul-B-dul Grivitei si legaturi catre  str. I.C.Bratianu si B-dul Grivitei

-Extindere şi modernizare sistem de iluminat public

-Achiziție autobuze

-Extindere la câte 3 benzi pe sens str. 13 Decembrie, DN 13

-Documentații tehnice pasaj pietonal subteran Calea București-Str. Uranus, Calea Bucuresti-str. Poienelor

-Documentații tehnice Pasaj suprateran str. De Mijloc – Borzești

-Documentații tehnice Pasaj rutier hobanat str. Minerva

-Reabilitare și extindere strada Vasile Goldiș, municipiul Brașov

-Lărgire str. Institutului -drum de legătură și amenajare intersecție cu Ocolitoarea Brașov

-Expertize străzi și poduri

-Stații de încărcare pentru autoturisme

– Modernizare str. Narciselor

– Resistematizare intersecții.

TURISM: 11,22 milioane lei

1. Extinderea şi eficientizarea domeniului schiabil în Poiana Braşov-etapa II

2. Extindere traseu mountain bike Poiana Brașov

3. Sanie de vara.

Citește mai departe

Trending