Al 13-lea deces al unui pacient cu CoVID-19! Femeia nu avea istoric de călătorie

În această dimineață a fost înregistrat cel de-al 13 lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus.

Este vorba despre o femeie din județul Caras-Severin în vârstă de 72 de ani tranferată în seara zilei de 24 martie 2020 la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara, de la Spitalul Județean de Urgență Reșița, secția ATI, unde se afla din data de 21 martie 2020.

Pacienta nu avea istoric de călătorie și nici nu a fost identificat un contact pozitiv.

Numărul infecțiilor confirmate se apropie de 800, însă Grupul de Comunicare Strategică de la nivelul Guvernului tine în continuare secrete cazurile din fiecare judet.

La Brașov, ultimul număr de cazuri confirmate era săptămâna trecută de 25. De atunci au fost insă vehiculate tot felul de informatii legate de o răspândire a noului coronavirus fără a fi în vreun fel confirmate public de autorități.

Dr. Maria Cocuz, purtătorul de cuvănt al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, aflat in linia întâi în aceste zile, a declarat ieri într-o videoconferință că toate paturile unității medicale sunt puse la dispozitia pacienților cu COVID-19 și că aceste paturi sunt deja ocupate in cea mai mare parte.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.