Ramai la curent!

Cotidian

Brașovul, pe locul 2 ca număr de infecții cu coronavirus

Publicat

in

Județul Brașov ar fi al doilea pe țară din punct de vedere al cazurilor de infecții cu noul coronavirus, având 25 de persoane care au fost testate pozitiv. Informația nu este confirmată dar nici infirmată de la nivel local, de către Direcția de Sănătate Publică – vocea unică de comunicare în această situație de pandemie. 

Datele sunt însă publice pe opiniatimisoarei.ro, preluate direct de la autorități oficiale ce au informat atât despre cazurile din județul Timiș, cât și despre cele din restul județelor. 

Potrivit ultimei informări făcute de Grupul de comunicare strategică, în România erau azi, la ora 13.00, 367 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, 58 fiind înregistrate în ultimele 24 de ore. Colegii de la opiniatimisoarei.ro arată, în plus, în statistica lor (care este, în fapt o situație la zi a cazurilor confirmate din surse oficiale), că dintre cele 367, 110 sunt la București și câte 25 la Brașov și Constanța. 

 

 

Tot la nivel național, Grupul de comunicare strategică a anunțat că la ora 13.00 în carantină instituționalizată erau 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unități medicale private. 

Dintre cele 367 de persoane infectate la ATI sunt internate 14, dintre care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară, anunță reprezentanții autorităților centrale. 

Despre situația infecțiilor, la Brașov, la această oră nu avem date noi. Informațiile pe surse arată însă că în ultimele zile, de când comunicarea a fost restricționată și redusă la cifre statistice, au apărut cazuri noi.   

**

Aceste date nu sunt menite să alarmeze sau să creeze panică, ci să contureze o situație în care ne aflăm, situație despre care autoritățile locale par să nu comunice suficient. De asemenea, acestea sunt date menite să conștientizeze populația despre gravitatea situației în care ne aflăm, din cauza răspândirii rapide a noului coronavirus, și o facă să ia măsuri suplimentare de protecție. Vă vom ține la curent cu orice informatii noi care apar la nivel local, fie din surse oficiale, comunicate pe canalele Grupului de comunicare strategică, fie pe surse alternative, direct implicate în lupta cu coronavirus. Vă vom prezenta orice date care considerăm că pot ajuta să vă protejați.  

Îndemnul nostru acum este să stați în casă, pe cât posibil. Distanțarea socială este o bună cale de a vă proteja pe dumneavoastră și cei apropiați. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Trending