Ramai la curent!

Stiri Brasov

„Luna curăţeniei“ începe din 9 martie, la Braşov

Publicat

in

Având în vedere că vremea s-a îmbunătăţit deja şi temperaturile permit acest lucru, Primăria vrea să pornească activităţile de „Luna curăţeniei“, în zilele următoare. Serviciul de salubrizare din Primăria Braşov, Politia Locală, dar şi cei doi operatori de salubritate au fost informaţi deja despre începerea campaniei, pe 9 martie, a declarat primarul George Scripcaru.

„Având în vedere să anul acesta sărbătorile pascale sunt destul de devreme, vrem să fructificăm pe cât posibil, această perioadă de vreme bună şi să începem curăţenia. Cred că în două sau trei zile vom finaliza toate detaliile şi îi vom anunţa pe cetăţeni, astfel încât fiecare dintre ei să îşi programeze curăţenia de primăvară”, a declarat primarul.

Lucrurile inutile de care cetăţenii vor să scape pot fi depozitate în zona punctelor de colectare

Curăţenie de primăvară va cuprinde tot municipiul, de la intrările în oraş, la toate zonele din cartiere, în baza unui grafic de intervenţie. Întâi vor fi curîţate străzile şi pietonalele, iar apoi pe spaţiile verzi. Deşeurile rezultate ca urmare a activităţilor de salubrizare vor fi depozitate lângă punctele de colectare a deşeurilor menajere, cât mai compact, urmând ca acestea să fie transportate de către operatorii împuterniciţi de către Primăria Municipiului Braşov. Totodată, toţi cetăţenii care doresc să renunţe la obiectele casnice care nu mai prezintă utilitate sau fac curăţenie generală şi doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decât deşeuri menajere, o pot face în locuri special amenajate la platformele de gunoi sau în containere de 8 m.c., de culoare portocalie, dispuse pe domeniul public, începând cu data de 11 martie.

Număr de dispecerat, pentru ridicarea deşeurilor de mari dimensiuni

Pentru situaţiile când deşeurile rezultate în urma curăţeniei de primăvară nu pot fi depozitate în aceste containere, cetăţenii sunt rugaţi să comunice telefonic adresa la Serviciul Urmărire Contracte Salubrizare şi Deszăpezire în vederea ridicării, la numerele de telefon: 0268/405000, int: 127, 253, 254 sau la Dispeceratul Primăriei Braşov tel. 0268/405000. Societăţile de salubrizare cu care Municipalitatea are contract vor asigura transportul deşeurilor rezultate în urma efectuării curăţeniei de primăvară.

De asemenea, asociaţiile de proprietari pot solicita Serviciului Amenajare Zone de Agrement (0268/405.000, int. 188, 195, 198) intervenţia pentru toaletarea arborilor şi arbuţtilor de pe domeniul public. Tot în „Luna curăţeniei“ Braşovul va desfăşura şi în acest an campania „Cea mai frumoasă grădină din cartier“, invitându-i pe braşoveni să îşi modeleze cât mai frumos zonele verzi din jurul blocurilor.

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Cotidian

80 de ani de NBA: Istoria celei mai importante ligi de baschet din lume

Publicat

in

Pe 6 iunie se împlinesc 80 de ani de când a luat ființă ceea ce astăzi este NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. În 1947, la New York, a luat ființă Asociația de Baschet a Americii (ABA), care ulterior a fost redenumită în NBA, 3 ani mai târziu, după fuziunea cu Liga Națională de Baschet (LNB).

Poate părea surprinzător, dar actuala ligă națională de baschet a fost înființată de proprietarii arenelor mari de hochei din partea de Nord-Vest și din Vestul Mijlociu al SUA și Canada. Primul meci din istoria competiției le-a pus față în față pe Toronto Huskies (Canada) și New York Knickerbockers (SUA). Meciul a avut loc la Toronto, pe Maple Leaf Gardens, iar primul coș din istoria competiției a fost marcat de Ossie Schectman de la Knicks.

Primii ani ai competiției nu au fost tocmai ușori, mai ales că nivelul nu era ridicat, iar competiția cu Liga Națională și Liga Americană de Baschet își spunea cuvântul. Totuși, în anii următori, echipe din Fort Wayne, Indianapolis, Minneapolis și Rochester s-au mutat în ABA (actuala NBA). De asemenea, din sezonul 1948/1949, ABA a preluat și celelalte cluburi din Liga Națională. Pe 3 august 1949, s-a trecut de la denumirea de ABA la NBA.

În anii de început, NBA avea 19 francize, atât din orașe mari, cât și mai mici. În 1950 numărul francizelor a scăzut la 11, iar în 1953 la 8, cel mai mic din istorie: New York Knicks, Boston Celtics, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Sacramento Kings, Detroit Pistons, Atlanta Hawks, și Philadelphia 76ers.

Care e prima campioană din istoria NBA?

Actuala Golden State Warriors, denumită pe atunci Philadelphia Warriors, este prima campioană din istoria NBA, în 1947, după ce a învins-o în finală pe Chicago Sags. În istorie, Warriors au câștigat 7 titluri.

Recorduri din NBA

  • Boston Celtics este echipa care a câștigat cele mai multe titluri în NBA, 18 la număr, ultimul în 2024. Este urmată de Los Angeles Lakers (17 titluri) și Golden State Warriors (7 titluri).
  • Bill Russell de la Boston Celtics este jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori titlul în NBA (11 ori). O performanță incredibilă, ținând cont că a disputat doar 13 ani în NBA.
  • LeBron James este jucătorul cu cele mai multe sezoane în NBA, 23. El este încă în activitate. Deține și recordul de cele mai multe meciuri jucate, nu mai puțin de 1622.

80 de ani de NBA cu MrBit

MrBit.ro (L1213854W001295 ONJN) celebrează într-un mod inedit împlinirea a 80 de ani de NBA. Până pe 6 iunie, ziua în care s-a înființat celebra ligă de baschet, clienții agenției de pariuri online au ocazia să intre în Cursa Campionilor NBA. Acesta este o competiție tip clasament în care fiecare pariu câștigător pe NBA te aduce mai aproape de recompense.

Astfel, fiecare pariu câștigător cu miză minimă de 50 lei și cotă minimă de 1.50, aduc puncte în funcție de cotele totale combinate ale pariurilor câștigătoare. Cu cât jucătorii avansează mai mult, cu atât obțin mai multe puncte. La sfârșitul campaniei, primii 50 de clasați vor împărți un fond de premii de 5.000 de lei sub formă de pariuri gratuite. Recompensa oferită de MrBit casă de pariuri licențiată de ONJN pentru locul 1 este de 1.000 de lei, urmată de premii progresiv mai mici pentru pozițiile ulterioare din top 50.

MrBit.ro are surprize și pentru fanii altor sporturi. Astfel, cei care pariază pe fotbal, în ligile importante, pot profita de campania Plata Anticipată, în care pariurile vor fi declarate câștigătoare dacă echipa pe care au mizat conduce cu 2-0. Același lucru este valabil și la meciurile masculine de tenis de la turneele de Grand Slam.

Citește mai departe

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Trending