Mesajul farmaciștilor pentru brașoveni: „Farmaciile nu se vor închide, farmaciștii vor fi în farmacie pentru dumneavoastră“

Farmaciștii brașoveni fac un apel către cetățeni, pe care îi îndeamnă ca în aceste zile să fie calmi și raționali și le transmit că farmaciile nu se vor închide, ci vor lucra ca de obicei.

„Farmaciștii din județul Brașov vă asigură că sunt alături de dumneavoastră în lupta cu această pandemie. Farmaciile nu se vor închide, farmaciștii vor fi în farmacie pentru dumneavoastră! Lipsa anumitor medicamente nu este din vina farmacistului. Vă rugăm să ne fiți alături, fiți responsabili, stați acasă cei care puteți și serviciul vă permite!”, este mesajul transmis prin vocea președintelui Colegiului Farmaciștilor din România – Filiala Brașov, Mirela Zamfirescu.

Farmaciștii le solicită oamenilor să respecte câteva reguli simple pentru a nu-i pune în pericol nici pe ei, nici pe cei din jur, care se află în farmacie. Astfel, brașovenii sunt sfătuiți să trimită la farmacie un singur membru al familiei și să intre în incintă pe rând, maxim câte doi sau trei. Distranța între pacienți, în farmacie, trebuie menținută la aproximativ doi metri.

De asemenea, o recomandare este aceea de a reduce dialogul, la strictul necesar și de a respecta ceea ce farmacistul spune, cu privire la medicație. Nu în ultimul rând, oamenii trebuie să respecte ordinea sosirii, excepție făcând acele cazuri în care este vorba despre urgențe, mame cu sugari, gravide  și pacienți cu handicap. „Noi nu ne permitem să intrăm în carantină, pentru că ne pasă de dumneavoastră“, încheie farmaciștii în mesajul lor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.