Peggy, femela de panda roșu de la Zoo Brașov nu va mai sta singură în țarc, pentru ca anul acesta i se va aduce un partener. Este vorba de un mascul din aceeași specie, care acum este la Grădina Zoologică din Zagreb. După ce exemplarul din Croația va ajunge la Brașov, cu puțin noroc, în următorii ani, vizitatorii de Grădinii Zoologice din Brașov vor putea admira pui de panda roșu.
„Soțul” lui Peggy mai are de crescut
„Deocamdată masculul care va ajunge la Braşov are 6 luni şi poate fi luat de lângă mama lui după ce împlineşte 8 luni. Va trebui să mai aşteptăm două sau trei luni până îl vom putea aduce, asta după ce coordonatorul acestei specii din cadrul EAZA (Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor n.r.) îşi va da acordul”, a declarat Alin Pînzaru, care a precizat că pentru acest exemplar nu se va plăti nici un euro, ci vor fi acoperite numai cheltuielile de transport.
Femela de panda roșu are aproape trei ani și a fost adusă anul trecut la Brașov de la Zoo Kolmarden (Suedia), după ce Grădina Zoologică Brașov a fost inclusă inclusă în programul de reproducere și conservare a speciei, coordonat la nivel european de EAZA.
La Zoo Brașov se pot reproduce și alte specii
Pe lângă panda roșu la Grădina Zoologică din Brașov, cu acordul EAZA, se mai pot reproduce și vulturii de mare a lui Steller și maimuțele Colobus. Deocamdată numai maimuțele au „ținut cont de această permisiune”, pentru că anul trecut a fost născut un pui. Cât despre vulturi, directorul Zoo Brașov a declarat că masculul și femela „se înțeleg, dar „nu dau semne că ar vrea să cuibărească”.
Includerea unei grădini zoologice de către EAZA într-un program de conservare a unei specii se face numai după o analiză a specialiștilor, care sunt extrem de exigenți.
Fii primul care comentează