Ramai la curent!

Cotidian

Poluarea din orașul Victoria a atras atenția Avocatului Poporului

Publicat

in

Poluarea din oraşul Victoria a ajuns subiect de analiză pentru Instituţia Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Braşov.

Reprezentaţii acestei instituţii au venit la Victoria pentru a afla direct de la sursă dacă oraşul este poluat.

Totul a pornit de la dezbaterea publică organizată la sediul Primăriei Victoria la sfârşitul lunii ianuarie 2020 în care cetăţenii s-au plâns că oraşul lor este poluat de Purolite, discuţiile din cadrul acesteia fiind prezentate de ziarul „Monitorul de Făgăraş”. Articolul a fost punctul de plecare al anchetei pentru Instituţia Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Braşov.

„Având în vedere aspectele prezentate, atribuţiile legale care sunt conferite autorităţii pe care o reprezentaţi, precum şi prevederile art. 59 alin. (2) din Constituţia României, cu art. 4 din Legea nr. 35 / 1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, supunem atenţiei dumneavoastră examinarea situaţiei create şi să dispuneţi informarea Biroului Teritorial Braşov, al instituţiei Avocatul Poporului, asupra măsurilor luate. În acest sens, vă rugăm să ne comunicaţi şi un punct de vedere cu privire la informaţiile publicate în presă şi la situaţia prezentată în articolul menţionat”, se arată în adresa instituţiei Avocatul Poporului semnată de consilierul Cătălina Dinu de la Biroul Teritorial Braşov, înregistrată la Primăria Victoria în data de 11 februarie 2020.

În ultimii ani, UAT Victoria a trimis zeci de sesizări către SC Purolite SRL cu privire la mirosul puternic de gaze emanate în oraş, scrie Monitorul de Făgăraș. Răspunsul SC Purolite SRL a fost întotdeauna identic. De exemplu, răspunsul remis de Purolite Primăriei Victoria la data de 7 aprilie 2017, conţinea:

„Referitor la disconfortul datorat ,«mirosurilor de gaz» în perioada 01-04.04. 2017, intervalul orar 19.00-24.00, semnalat de dvs prin adresa nr. 6352/06.04.2017 vă informăm următoarele: În perioada menţionată de dumneavoastră, pe platforma Purolite nu s-au înregistrat defecţiuni tehnice sau avarii”.

„Personalul Purolite a efectuat verificările necesare şi în urma acestora nu s-au constatat depăşiri ale valorilor admise sau scurgeri accidentale care să ducă la apariţia mirosurilor neplăcute”.

„Datorită faptului că ne dorim o colaborare bazată pe transparenţă, vă rugăm ca de fiecare dată când apar astfel de incidente să contactaţi telefonic unul din angajaţii Purolite. Acesta v-a fost transmis prin adresa nr. 133/01.02.2017”, adresa fiind semnată de managerul general Arvind Manohar Verulkar şi manager HS Adelin Stefanache.

Praful galben i-a speriat pe locuitori

Disconfortul creat în oraş, i-a determinat pe localnici să ceară ajutor şi prin intermediul numărului de urgenţă 112.

„Ori de câte ori, am simţit miros de gaze în oraş indiferent de oră am solicitat explicaţii de la Purolite. De fiecare dată răspunsul a fost «nu s-au constatat depăşiri ale valorilor admise sau scurgeri accidentale». În general, disconfortul creat de gaze se resimte în intervalul orelor 18.00 – 22.00 sau 20.00 – 24.00. De multe ori am fost cu echipa mobiă de s-au făcut măsurători, dar totul era în regulă”, a spus Cristina Bratu, viceprimarul oraşului Victoria.

S-a întâmplat în data de 9 mai 2018, când, în zona Purolite s-a semnalat un praf galben. La faţa locului au ajuns inspectorii Gărzii de Mediu Braşov, Şerban Gabriela şi Tulbure Alexandru. La acţiune au participat pe lângă inspectorii Gărzii de Mediu şi reprezentanţii ISU Braşov, ISU Victoria, Primăria Victoria şi Purolite.

„În timpul controlului nu s-au constatat emanaţii de praf sau gaze de la Purolite SRL.”, sunt, pe scurt, concluziile comisiei cuprinse în Nota de constatare încheiată la sediul Purolite în data de 9 mai 2018. (sursa:Monitorul de Făgăraş)

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Trending